17 Decembrie 2010

Grupul Halewood isi face companie pentru distributia brandurilor de import



Grupul Halewood Romania va infiinta o noua companie, Halewood International Premium Imports, care va functiona de la 1 ianuarie 2011 si va avea ca obiect principal de activitate distributia mai multor branduri de import, printre care produse din portofoliul companiei mama.

Potrivit grupului, Halewood International Premium Imports a aparut dintr-o nevoie reala de dezvoltare si diversificare a numarului de branduri si a categoriilor de produse importate, inclusiv din portofoliul companiei mama, Halewood International Ltd. din Marea Britanie.

Noua societate isi va incepe activitatea la 1 ianuarie 2011 si va activa pe categoriile vinuri, bere, bauturi spirtoase si premixuri alcoolice.

"Infiintarea unei noi companii sub umbrela grupului Halewood este o decizie strategica menita sa fructifice oportunitatile existente pe piata. Din nevoia de a acorda o atentie aparte portofoliului de import, ne propunem o dezvoltare a brandurilor si o diversificare pe alte categorii de produse", a declarat directorul executiv al Halewood International Premium Imports, Cornel Bocse.

Grupul detine in Romania trei companii, respectiv Cramele Halewood, Halewood Romania si Domeniile Halewood. Potrivit grupului, Cramele Halewood va ramane cu portofoliul de vinuri si spumante din productie proprie.

In prezent, Halewood aduce pe piata romaneasca vinuri sub diferite marci, printre care Torres, Trapiche, Concha y Toro, Antinori, Villa Maria, One World, Hugel, Vega Sicilia, Bollinger, Andre Lurton si Fournier.



Citeste si