16 Martie 2011

A opta MOTIUNE contra Guvernului Boc A PICAT



Motiunea de cenzura depusa de opozitie ca urmare a asumarii raspunderii Guvernului pe Codul Muncii a picat, anunta posturile de televiziune.

Aceasta a fost a opta motiune de cenzura impotriva Guvernului Boc.

Motiunea de cenzura este, matematic, respinsa, doar 216 parlamentari participand la vot, fata de necesarul de 236 de voturi pentru adoptare.

Rezultatul votului a fost 211 pentru, 4 voturi impotriva si unul anulat.

La votul secret, cu bile, au participat parlamentarii opozitiei, precum si cinci dintre reprezentantii coalitiei, potrivit Mediafax.

Potrivit Constitutiei, daca Guvernul nu a fost demis in urma motiunii de cenzura, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, dupa caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se considera adoptat, iar aplicarea programului sau a declaratiei de politica generala devine obligatorie pentru Guvern.

In cazul in care presedintele Romaniei cere reexaminarea legii adoptate, dezbaterea acesteia se va face in sedinta comuna a celor doua Camere.

Guvernul si-a asumat, in 8 martie, raspunderea pe Codul Muncii, iar parlamentarii PSD, PNL si PC au depus motiunea de cenzura intitulata "Codul Boc - salarii mici, somaj mare, firme falimentate", semnata de 210 parlamentari ai opozitiei, care a fost citita saptamana trecuta in plenul reunit.

Scandal in Parlament, in urma cu doua ore, dupa ce liberalul Puiu Hasotti a propus adoptarea unei declaratii fata de un mesaj al premierului ungar Viktor Orban, iar Anastase i-a luat microfonul lui Geoana in timp ce acesta anunta rezultatul votului pentru introducerea pe ordinea de zi.

Propunerea lui Puiu Hasotti ca Parlamentul sa adopte o Hotarare de protest fata de mesajul premierului Ungariei a fost acceptata.

Dupa aproape jumatate de ora de controverse si negocieri informale asupra posibilitatii modificarii ordinii de zi inaintea votarii motiunii de cenzura, presedintele Senatului, Mircea Geoana, a anuntat ca propunerea lui Hasotti a fost acceptata cu 219 voturi.

"Cu 212, ma corecteaza doamna presedinte a Camerei Deputatilor", a adaugat el.

PDL si UDMR au anuntat ca au decis ca parlamentarii lor sa nu-si exprime votul la motiunea de cenzura.

Presedintele a declarat, luni seara, la TVR 1, ca alianta la guvernare trateaza motiunea de cenzura pe Codul Muncii cu "oarecare usurinta", mentionand ca a chemat PDL la "atentie si responsabilitate" si ca spera sa nu existe parlamentari PDL care sa voteze motiunea "de dragul populismului". El a mai spus ca daca motiunea nu va trece, atunci, Romania are premier.

Cum comentati rezultatul motiunii de cenzura?

Modificarile Codului Muncii, pe intelesul tuturor



Citeste si