15 Aprilie 2011

Numarul insolventelor, in scadere la trei luni



Un numar de 5.082 de firme au intrat in insolventa in primul trimestru, in scadere cu 18,6% fata de aceeasi perioada din 2010, iar in acelasi interval 7.209 de societati si-au suspendat activitatea, cu 63,8% mai putine, potrivit datelor Oficiului National al Registrului Comertului (ONRC).

In perioada ianuarie-martie 2010 au intrat in insolventa peste 6.250 de firme si si-au suspendat activitatea 19.932 de societati.

In luna martie s-au inregistrat cele mai multe insolvente de la inceputul anului, respectiv 2.198, fata de 1.243 in ianuarie si 1.650 in luna februarie, arata datele ONRC.

In primul trimestru, cele mai multe firme care au apelat la procedura insolventei au fost cele din domeniul comertului, urmate de cele din industria prelucratoare si de cele din sectorul constructiilor.

Distributia pe judete pozitioneaza Dolj pe primul loc dupa numarul firmelor care au nu au mai avut fonduri pentru a-si achita datoriile, cu 453 de firme, fiind urmat de Bucuresti - 431 si Prahova - 345.

Anul trecut numarul insolventelor a ajuns la 21.692, putin peste nivelul inregistrat in 2009, cand 19.894 de companii au intrat in incapacitate de plata.



Citeste si