29 Aprilie 2011

Franks, despre intalnirea de la Ministerul Muncii: EXCELENTA



Seful delegatiei Fondului Monetar International, Jeffrey Franks, la iesirea de la intalnirea cu secretarul de stat in Ministerul Muncii, Valentin Mocanu, care a durat o ora si jumatate, a declarat doar ca a avut discutii excelente.

Intrebat daca este posibila reducerea contributiilor sociale, Jeffrey Franks a spus ca nu comenteaza, potrivit Mediafax.

Si secretarul de stat Valentin Mocanu, a refuzat sa faca declaratii privind intalnirea cu reprezentantii FMI.

Reprezentanti ai FMI apreciau ca reducerea contributiilor sociale pentru angajatori poate fi operata doar daca exista garantii ca vor fi respectate tintele fiscale din 2011 si 2012, an in care deficitul bugetar trebuie sa scada sub 3% din PIB.

"Daca vrei sa faci aceste ajustari trebuie sa te uiti atat la anul 2011, cat si la 2012, cand deficitul trebuie sa coboare la sub 3% din PIB", afirmau, miercuri, surse apropiate discutiilor dintre autoritati si delegatia FMI.

Pentru acest an, Guvernul s-a angajat sa reduca deficitul bugetar la 4,4% din PIV, dupa ce anul trecut indicatorul s-a plasat la 6,5% din PIB.
Autoritatile au anuntat in mai multe randuri ca analizeaza reducerea CAS.

Ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomitianu, spunea in 14 aprilie ca institutia pe care o conduce "analizeaza foarte serios" reducerea contributiilor sociale pentru angajator, iar aceasta masura se va decide impreuna cu FMI si Comisia Europeana.

O misiune comuna a FMI, Comisiei Europene si Bancii Mondiale se afla la Bucuresti, in perioada 27 aprilie-9 mai, pentru prima evaluare a noului acord.



Citeste si