20 Mai 2011

Patriciu: Economia romaneasca este de tip bazar



"Economia romaneasca, daca vrea sa creasca, trebuie sa se cunoasca pe ea insasi. Ea nu este una occidentala, suntem o economie a Rasaritului", a declarat omul de afaceri Dinu Patriciu, in cadrul unui eveniment de inaugurare a primului magazin Macro.

Mercadia Group, companie de retail controlata de Patriciu, a deschis saptamana aceasta, in nordul Brasovului, primul magazin Macro, in locul fostului magazin de tip discount MiniMax.

Intrebat daca Macro este supermarket, hipermarket ori magazin de discount, omul de afaceri a precizat ca este o piata, de unde se vor putea aproviziona atat "bogatii cu Jeep-uri", cat si "pensionarii veniti cu plasa" la cumparaturi.

Magazinul Macro listeaza 4.000 de articole alimentare si nealimentare, dintre care 90% vor fi produse romanesti.

Investitia in prima unitate Macro a fost de 500.000 de euro, iar pana la finele anului vor fi inaugurate 97 de astfel de magazine in toata tara. Ele se vor alatura celor 53 de magazine MiniMax deschise deja, care vor fi rebranduite in urmatoarele luni sub numele Macro.

In prezent, Mercadia Group detine 507 magazine Mic.Ro, numarul lor urmand sa creasca la 1.300 de unitati fixe, respectiv 1.000 mobile pana la final de 2011.

In prezent, grupul Mercadia are 5.500 de angajati, iar pana la sfarsitul anului, numarul acestora va creste la 10.000.

Citeste aici mai multe detalii despre cum vrea Patriciu sa domine retailul local.



Citeste si