30 Mai 2011

Coreenii vor sa participe la constructia reactoarelor nucleare 3 si 4



Un consortiu format din companii coreene vrea sa participe la constructia reactoarelor nucleare 3 si 4 de la centrala de la Cernavoda, a anuntat Ministerul Economiei, potrivit Mediafax.

O delegatie a consortiului KOREA International Nuclear KEPCO, din care au facut parte reprezentanti ai KEPCO International Nuclear si Global Em Power Sistem Nuclear, s-a intalnit cu ministrul Economiei, Ion Ariton, prezentandu-si printre altele interesul pentru constructia celor doua reactoare, potrivit unui comunicat al institutiei, citat de Mediafax.

Nuclearelectrica, operatorul centralei de la Cernavoda, cauta noi actionari pentru aceasta investitie, dupa ce grupurile energetice CEZ (Cehia), RWE (Germania), Iberdrola (Spania) si GDF SUEZ (Franta-Belgia), care au semnat acordul de investitii in 2008, s-au retras din proiect.

Valoarea investitiei in reactoarele 3 si 4, estimata la 4 miliarde de euro in 2008, va fi reanalizata, iar finalizarea celor doua unitati a fost amanata pentru anul 2019.

Proiectul este derulat de compania EnergoNuclear, controlata in proportie de 85,6% de Nuclearelectrica. In actionariat mai figureaza ArcelorMittal Romania si grupul italian Enel.

Unitatile nucleare 3 si 4 vor avea o putere instalata de 720 MW fiecare si vor dubla capacitatea de productie a centralei de la Cernavoda.



Citeste si