7 Iunie 2011

Tabara: Producatorii de castraveti vor fi despagubiti



Producatorii de castraveti din Romania vor fi despagubiti cu pana la 247.200 euro, la pierderi estimate la noua milioane de euro pana la 1 august, a declarat, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara, potrivit Mediafax.

Ajutorul financiar va fi de 4,6% din valoarea productiei comercializate anul trecut, dar nu mai mult de o treime din cheltuielile facute in perioada in care se estimeaza pierderi.

"Ajutorul financiar maxim care va fi acordat pentru masura de retragere de pe piata a castravetilor este de 247.200 euro, fata de o pierdere estimata de noua milioane euro", a spus Tabara intr-o conferinta de presa.

Reprezentantii Ministerului Agriculturii, Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA), ai Autoritatii Nationale Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor si ai organizatiei de producatori Hortifruct s-au reunit sambata pentru a evalua pierderile producatorilor romani de castraveti.

Ministerul Agriculturii a anuntat ca va solicita Comisiei Europene solutii pentru despagubirea producatorilor, ale caror pierderi din intreruperea exporturilor catre Cehia si Germania si scaderea vanzarilor pe piata interna sunt estimate la noua milioane euro pentru urmatoarele doua luni.

Un numar de 12 state au anuntat cazuri de infectare cu bacteria E.coli enterohemoragica, cauzata de castraveti contaminati.

Tabara a declarat ca legumele produse in Romania sunt sigure pentru consumatori si a recomandat spalarea tuturor fructelor si legumelor inainte de consum, chiar daca acestea sunt ambalate.



Citeste si