28 Iulie 2011

Boc a cerut concedieri la ANIF



Premierul Emil Boc a solicitat miercuri, in sedinta de Guvern, restructurarea Administratiei Nationale a Imbunatatirilor Funciare (ANIF), inclusiv cu reduceri de personal, iar ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara, a precizat ca exista un plan de restructurare a ANIF, cu o noua schema de personal.

Surse participante la sedinta au declarat agentiei Mediafax ca Boc a sustinut ca ANIF are un numar prea mare de personal si trebuie reorganizata.
"Primul-ministru a spus ca nu intelege de ce sunt atat de multi angajati in cadrul ANIF si ca nu i se pare normal ca statul sa plateasca pentru «marii latifundiari» lucrari de amenjare a teritoriului", au precizat sursele citate.

Potrivit acestora, Tabara l-a asigurat pe premier ca are deja elaborat un plan de restructurare, care prevede inclusiv redimensionarea schemei de personal din cadrul ANIF.

Contactat de Mediafax, ministrul Agriculturii a aratat ca exista mai multe variante de restructurare a ANIF, printre care si varianta de transformare a institutiei in regie.

"Exista mai multe variante de resructurare la nivel teritorial a ANIF, dar scopul principal nu este reducerea de personal, ci imbunatatirea activitatii ANIF. Va trebui sa existe cate o astfel de institutie la nivel judetean, iar o varianta este transformarea ANIF in regie, pentru a putea beneficia de finantare atat de la buget, cat si din resurse proprii. Acest lucru inseamna in cele din urma orientarea activitatii ANIF cat mai mult spre beneficiari", a spus Tabara.

Ministrul Agriculturii a aratat ca ANIF va trebui sa pastreze rolul de asigurare a unor servicii de interes public, dar, in conditiile in care 1,5 milioane de hectare de irigatii sunt in conservare, o schema de personal de 5.000 de angajati in cadrul ANIF nu se justifica.

"Dupa parerea mea, o schema de personal eficienta pentru ANIF ar fi in jur de 3.000-3.500 de angajati, dar este doar o estimare", a mai spus Valeriu Tabara.



Citeste si