1 August 2011

FMI si autoritatile au stabilit masurile din urmatoarea perioada



Autoritatile romane si misiunea FMI au convenit asupra masurilor care vor fi intreprinse in perioada urmatoare, iar rezultatele evaluarii acordului de tip preventiv vor fi prezentate duminica dupa-amiaza presedintelui Traian Basescu, au declarat pentru Mediafax surse guvernamentale.

"Au fost stabilite actiunile si indicatorii care vor fi urmariti. Au mai ramas de discutat doar cateva detalii de ordin tehnic", au afirmat sursele.

Premierul Emil Boc s-a intalnit sambata, la Palatul Victoria, cu membrii delegatiei Fondului Monetar International, Comisiei Europene si Bancii Mondiale.

Seful delegatiei FMI, Jeffrey Franks, ca Romania va continua sa inregistreze in acest an crestere economica si chiar sa accelereze anul viitor ritmul de crestere, dar numai prin continuarea "satisfacatoare" a reformelor, imbunatatirea absorbtiei fondurilor UE si planuri de investitii solide.

Premierul Emil Boc se intalneste duminica, la ora 12.00, cu reprezentantii Bancii Mondiale.

O misiune comuna a FMI, Comisiei Europene si Bancii Mondiale se afla la Bucuresti pentru a doua evaluare a acordului stand-by de tip preventiv si a modului in care au fost indeplinite tintele stabilite pentru prima jumatate a acestui an.

Rezultatele evaluarii vor fi prezentate luni, intr-o conferinta de presa, de catre oficialii FMI, Bancii Mondiale si cei ai Comisiei Europene.



Citeste si