3 August 2011

Revista presei de business: Cele mai importante subiecte ale zilei



Aflati care sunt cele mai importante subiecte din presa de business de astazi.

Frisoane pentru cei care s-au imprumutat in moneda elvetiana: este de asteptat ca francul sa ajunga la paritate cu euro in aceasta toamna, scrie Ziarul Financiar. Aceasta inseamna ca un franc va urca spre 4 lei la cursul BNR. Restantele la creditele in franci elvetieni urca cu mai mult de 10 mil. euro pe luna si au ajuns la sfarsitul lunii mai la echivalentul a 250 mil. euro, cu 150 mil. euro mai mult fata de sfarsitul lunii mai 2010, arata datele BNR.

Firmele din Turcia isi vor majora semnificativ investitiile peste hotare in 2011, iar principalele destinatii sunt tarile din Europa de Est, cum ar fi Grecia si Romania, a afirmat Müsfik Cantekinler, director in cadrul companiei de consultanta Ernst & Young (E&Y), informeaza Capital.

Executivul si-a exprimat intentia de a majora salariile bugetarilor cu 5% la sfarsitul acestui an pentru a recupera din taierile de anul trecut, potrivit ultimei scrisori semnate de Romania cu Fondul Monetar International, potrivit Financiarul.

Guvernul informeaza board-ul FMI ca ar putea folosi economiile facute in urma eliminarii a 18.000 de posturi in al doilea trimestru din 2011, pentru a opera aceste majo­rari. De asemenea, se angajeaza sa reduca arieratele companiilor de stat cu 4 mld. lei injectand mai mult cash in acestea si stergandu-le datoriile catre bugetul general consolidat.

Usoara detensionare a finantelor publice permite guvernului sa mareasca salariile bugetarilor chiar si pana la nivelul dinaintea taierilor din iulie 2010 sau sa micsoreze impozitarea muncii chiar si pana sub nivelul dinaintea majorarii CAS, operata in februarie 2009. Insa nu sunt destui bani pentru ca ambele lucruri sa se intample simultan, titreaza Romania libera.

Sursele de inspiratie pentru retetele de investitii se gasesc din abundenta in rapoartele marilor investitori institutionali. Cateva principii de constructie a portofoliului, referitoare la structura si profitabilitatea plasamentelor se pot deduce din primul raport semestrial publicat de o societate de investitii financiare, SIF Moldova (SIF2 ), scrie Money.ro.

Din Dailybusiness aflam ca Romania a reusit sa se claseze pe locul 9 intr-un index al potentialului turismului de aventura care analizeaza peste 160 de tari si teritorii emergente.



Citeste si