18 August 2011

Ialomitianu: NU trebuie sa mai reducem cheltuielile [VIDEO]



Ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomitianu, a declarat ca in momentul de fata Romania nu trebuie sa isi mai reduca cheltuielile, iar Guvernul trebuie sa dea bani pentru investitii, potrivit Mediafax.

Intrebat despre analiza Reuters conform careia premierul Emil Boc a fost un elev model al austeritatii predate de FMI, dar turbulentele globale de pe piete, cresterea economica slaba si privatizarile intarziate l-ar putea forta "sa taie mai adanc", desi anul viitor va fi unul electoral, Ialomitianu a spus ca Romania a luat masuri bune si crede ca multe tari din Uniunea Europeana ar fi trebuit sa ia unele masuri de reducere a deficitului bugetar asa cum a facut Romania.

Intrebat daca ar mai trebui facute tarieri, ministrul Finantelor a spus: "Romania, in momentul de fata, nu trebuie sa-si mai reduca cheltuielile. Surplusul acela de venituri sa-l dea pentru investitori".

Ialomitianu a mai spus ca Romania are crestere economica si acest fapt "este un lucru foarte bun", iar guvernul Boc trebuie "sa dea bani pentru investitii cat mai mult, pentru a asigura crestere economica si sa nu se mearga pe stimularea consumului, cum s-a intamplat in 2007-2008".

"Eu cred ca lucrul cel mai important este sa dam bani pentru investitii in vederea crearii locurilor de munca. Ne bazam pe toti investitorii straini de buna credinta", a mai spus ministrul Finantelor.



Citeste si