31 August 2011

Guvernul cauta solutii ca firmele sa plateasca intai principalul unei datorii si apoi penalitati



Guvernul vrea sa dea posibilitatea firmelor sa plateasca mai intai principalul unei datorii catre bugetul de stat si ulterior penalitatile, potrivit premierului emil Boc, astfel incat acestea sa nu produca alte penalitati si sa influenteze negativ activitatea firmelor, afectate de criza, scrie Mediafax.

"Studiez si vreau sa gasesc toate modalitatile prin care sa ajutam firmele ca atunci cand au de platit la bugetul de stat, in primul rand sa plateasca principalul si nu accesoriul. Ce inseamna in termeni obisnuiti: firmele au de platit 10 lei, daca nu ii platesc la timp, au penalitati de intarziere.

Cand mergi sa achiti la Fisc, Fiscul ia mai intai penalitatile in ordinea istorica, iti ia datoria cea mai veche si penalitatile, iar principalul ramane si genereaza pierderi. Vreau ca omul sa aiba posibilitatea sa aleaga principalul, ca sa poata curma sursa penalitatilor", a spus Emil Boc (foto) la postul tv B1.

El a adaugat ca Guvernul studiaza directivele europene in domeniu si va gasi o solutie intr-un interval cat mai scurt, pentru a sprijini mediul de afaceri.



Citeste si