7 Septembrie 2011

Motoarele economiei in T2 - Agricultura si industria



Industria a continuat sa propulseze economia Romaniei in trimestrul doi al anului, urmata de agricultura, care a avut a doua crestere dintre sectoarele economice, potrivit datelor publicate de Institutul National de Statistica (INS).

Industria a inregistrat o crestere a volumului de activitate cu 4,9%, urmata de agricultura, vanat si silvicultura, pescuit si piscicultura, cu 3,4%.

De asemenea, volumul a crescut modest (0,9%) si in comert, repararea automobilelor si articolelor casnice, hoteluri si restaurante, precum si transporturi si telecomuniactii, Activitatile financiare, de inchiriere si serviciile pentru intreprinderi au avansat cu doar 0,3%.

In schimb, constructiile au continuat sa inregistreze reduceri ale volumului de activitate, de minus 1,9%, in timp ce alte activitati de servicii au scazut cu 5,5%.

Produsul intern brut estimat pentru trimestrul II 2011 a fost de aproape 127 miliarde lei, preturi curente, in crestere cu 1,4% in termeni reali fata de trimestrul II 2010.

Potrivit datelor INS, cererea interna a crescut in al doilea trimestru cu 2,4%, iar consumul final s-a redus cu 0,7%, comparativ cu timestrul similar din 2010.

Pe de alta parte, un efect negativ asupra PIB l-a avut evolutia exportului net ca urmare a cresterii mai accentuate a volumului importurilor de bunuri si servicii, cu 7,7%, comparativ cu cea a volumului exporturilor, de 6,3%.



Citeste si