20 Septembrie 2011

Cum au reactionat olandezii la alerta din vami



Companiile olandeze exportatoare in Romania si-au exprimat catre ambasada si catre autoritatile relevante din Olanda ingrijorarea pricinuita de oprirea in vamile din Romania a unor transporturi, anunta ambasada Olandei, intr-un comunicat de presa.

"In prezent, autoritatile olandeze sunt in contact cu autoritatile romane pentru a obtine informatii despre motivele care au determinat adoptarea acestei masuri", precizeaza ambasada.

Totodata, misiunea diplomatica olandeza precizeaza ca toate masurile implementate de autoritatile romane "ar trebui sa fie conforme cadrului juridic al UE".

Transporturile de seminte si flori din Olanda au fost verificate sambata, in toate vamile din tara, in contextul in care exista suspiciunea ca acestea ar fi purtatoare ale unor bacterii, iar din ele au fost prelevate probe pentru analiza, pana la primirea rezultatelor transporturile fiind blocate.

Alte patru TIR-uri olandeze incarcate cu plante au fost indisponibilizate, duminica, in Vama Bors, dupa ce rezultatele analizelor preliminare facute de Serviciul Fitosanitar au relevat prezenta unei bacterii periculoase, iar unul a fost oprit in Vama Salonta, urmand sa fie prelevate probe din plante.



Citeste si