19 Ianuarie 2012

Banca Mondiala: Zona euro este deja in recesiune, contractia va fi de 0,3%



Banca Mondiala avertizeaza tarile in curs de dezvoltare sa se pregateasca pentru escaladarea crizei datoriilor din zona euro, care ar putea sa readuca economia mondiala intr-o recesiune similara cu cea din 2008-2009.

Potrivit raportului Bancii Mondiale despre perspectivele economiei mondiale in 2012, zona euro este deja in recesiune, estimarea pentru 2012 fiind revizuita drastic in scadere, de la o crestere de 1,8%, la o contractie de 0,3%.

Banca si-a diminuat prognozele de crestere pentru anul 2012 la 5,4% pentru tarile in curs de dezvoltare si 1,4% pentru tarile cu venituri mari, in scadere de la estimarile din iunie de 6,2% si 2,7%, respectiv.

Cresterea globala este proiectata la nivelul de 2,5% si 3,1% pentru anii 2012 si 2013, respectiv.

Potrivit raportului Bancii Mondiale, incetinirea procesului de crestere este deja vizibila la nivelul scaderii comertului global si al pretului la bunurile de larg consum.

Exporturile globale de bunuri si servicii au crescut cu o valoare estimata de 6,6% in anul 2011, in scadere de la avansul de 12,4% in 2010, si conform proiectiilor pot creste cu doar 4,7% in 2012.

“Tarile in curs de dezvoltare trebuie sa-si evalueze vulnerabilitatile si sa se pregateasca si pentru alte socuri, cat inca mai au timp,” a declarat Justin Yifu Lin, economistul sef al Bancii Mondiale.

Tarile in curs de dezvoltare au acum mai putin spatiu fiscal si monetar pentru masuri de remediere decat au avut in perioada 2008-2009.

Drept rezultat, capacitatea lor de reactie poate fi restransa daca finantarea internationala se diminueaza si in cazul in care conditiile globale se deterioreaza in mod abrupt.

"Tarile in curs de dezvoltare ar trebui sa pre-finanteze deficitele bugetare, sa prioritizeze cheltuielile pentru retelele de siguranta sociale si infrastructura si sa supuna bancile locale unor teste de rezistenta la stres”, a spus Hans Timmer, director pentru perspective de dezvoltare in cadrul Bancii Mondiale.

In timp ce perspectivele in majoritatea tarilor cu venituri scazute si medii raman favorabile, repercusiunile crizei in tarile cu venituri mari se fac simtite in toata lumea.

“O escaladare a crizei nu ar cruta pe nimeni. Ratele de crestere ale tarilor dezvoltate si ale tarilor in curs de dezvoltare ar putea scadea pana la valorile inregistrate in perioada 2008-2009 sau chiar mai mult”, a declarat Andrew Burns, director pentru macroeconomie globala in cadrul Bancii Mondiale.



Citeste si