2 Februarie 2012

Borbely: UDMR a cerut FMI majorarea salariilor si pensiilor



UDMR a solicitat FMI ca Guvernul sa aiba posibilitatea ca, dupa o analiza economica ce va fi efectuata la sfarsitul primului trimestru al acestui an, sa majoreze salariile si pensiile in luna aprilie sau cel tarziu in luna mai, Uniunea fiind convinsa ca aceasta crestere poate fi aplicata, potrivit Mediafax.

Liderii si ministrii UDMR s-au intalnit, miercuri, la Guvern cu reprezentantii Fondului Monetar International (FMI), urmand ca oficialii Fondului sa aiba joi o intrevedere si cu premierul Emil Boc.

"Am cerut ca, dupa o analiza care va fi efectuata la sfarsitul primului trimestru, sa avem posibilitatea - si sunt convins ca vom avea aceasta posibilitate - sa majoram salariile si pensiile in aprilie sau cel tarziu in mai. Va fi decizia Guvernului si a coalitiei", a declarat la sfarsitul intalnirii vicepresedintele politic al UDMR, ministrul Laszlo Borbely.

Un alt subiect discutat cu Fondul a fost noua lege a sanatatii, Borbely aratand ca UDMR este de acord ca proiectul sa fie discutat cu asociatiile profesionale, dar nu si ca intr-un an electoral sa fie introduse anumite probleme sensibile care pot compromite reforma in domeniu.

Ministrul a declarat anterior ca UDMR va solicita FMI atat majorari de salarii si pensii in acest an, cat si ca noua lege a sanatatii sa nu fie aplicata in 2012, an electoral, pe considerentul ca schimbarile majore generate de noul sistem ar putea fi interpretate gresit.



Citeste si