13 Februarie 2012

Productia industriala a crescut cu 5,6% in 2011



Productia industriala a scazut in decembrie, fata de luna precedenta, cu 16,9% ca serie bruta si a stagnat ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, dar pe ansamblul anului trecut indicatorii au crescut, comparativ cu 2010, cu 5,6%, respectiv cu 6,1%.

"In luna decembrie 2011, productia industriala (serie bruta) a scazut fata de luna precedenta cu 16,9%, ca urmare a scaderii industriei prelucratoare (-20,9%) si a industriei extractive (-0,4%). Productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat a crescut cu 6%. Pe marile grupe industriale s-au inregistrat scaderi la majoritatea categoriilor de bunuri: industria bunurilor de capital (-25,1%), industria bunurilor intermediare (-24,4%), industria bunurilor de folosinta indelungata (-21,3%) si industria bunurilor de uz curent (-9,7%). Industria energetica a crescut cu 5,8%", se arata intr-un comunicat al Institutului National de Statistica (INS), scrie Mediafax.

Productia industriala, serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, a ramas la acelasi nivel cu cel din luna precedenta. Industria prelucratoare a scazut cu 0,1%, iar industria extractiva a crescut cu 4,2%. Productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat a ramas la nivelul lunii precedente.

Pe marile grupe industriale s-au inregistrat cresteri in industria energetica (+3,5%), industria bunurilor de uz curent (+1%) si industria bunurilor de folosinta indelungata (+0,9%). Industria bunurilor intermediare si industria bunurilor de capital au scazut cu 2%, respectiv cu 1,2%.

In luna decembrie 2011, productia industriala (serie bruta) a scazut fata de luna corespunzatoare din anul precedent cu 2,3%, ca urmare a scaderii industriei prelucratoare (-4%). Productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat si industria extractiva au crescut cu 6,2%, respectiv cu 2,1%.

Pe marile grupe industriale, industria energetica a crescut cu 5,8%, iar celelalte categorii de bunuri au inregistrat urmatoarele scaderi: industria bunurilor de folosinta indelungata (-8%), industria bunurilor de capital (-4,4%), industria bunurilor de uz curent (-4,2%) si industria bunurilor intermediare (-3,6%).

Productia industriala, serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, comparativ cu luna corespunzatoare din anul precedent, a crescut cu 1,4%, sustinuta de toate cele trei sectoare industriale. Productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat a crescut cu 7,3%, industria extractiva cu 3,8%, iar industria prelucratoare cu 0,2%.

Pe marile grupe industriale s-au inregistrat cresteri in: industria energetica (+7,2%), industria bunurilor de capital (+3,2%) si industria bunurilor intermediare (+0,2%). Industria bunurilor de folosinta indelungata si industria bunurilor de uz curent au scazut cu 3,1%, respectiv cu 1,5%.

In anul 2011, comparativ cu anul 2010, productia industriala (serie bruta) a crescut cu 5,6%, datorita cresterii tuturor sectoarelor industriale: productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat a crescut cu 6,3%, industria prelucratoare cu 5,6%, iar industria extractiva cu 4,5%.

Pe marile grupe industriale s-au inregistrat cresteri la majoritatea categoriilor de bunuri: in industria bunurilor intermediare (+10%), in industria bunurilor de capital (+5,8%), in industria energetica (+4,9%) si in industria bunurilor de folosinta indelungata (+1,1%). Industria bunurilor de uz curent a scazut cu 0,2%.

Productia industriala, serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, in anul 2011, comparativ cu anul 2010, a crescut cu 6,1%. Cele trei sectoare industriale au avut urmatoarele cresteri: productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat (+6,3%), industria prelucratoare (+6,2%) si industria extractiva (+4,8%).

Pe marile grupe industriale au fost inregistrate urmatoarele cresteri: industria bunurilor intermediare (+10,1%), industria bunurilor de capital (+7,3%), industria energetica (+5,1%), industria bunurilor de folosinta indelungata (+1,6%) si industria bunurilor de uz curent (+0,2%).



Citeste si