8 Mai 2012

Chitoiu: Liberalizarea preturilor gazelor naturale se va face in perioada 2013-2018



Preturile gazelor naturale vor fi dereglementate in perioada 2013-2018, a declarat ministrul desemnat al Economiei, Daniel Chitoiu, dupa ce a primit avizul comisiilor parlamentare de specialitate din Senat si Camera Deputatilor.

Renuntarea la preturile reglementate la electricitate si gaze este ceruta de FMI si Comisia Europeana, noteaza Mediafax.

In ceea ce priveste preturile la electricitate, procesul va incepe in 2012 si se va incheia la sfarsitul anului 2017.

Tarifele platite de populatie sunt reglementate de Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei, din considerente de protectie sociala, dar Comisia Europeana si FMI au cerut Guvernului sa liberalizeze piata pentru a le aduce la nivelul din blocul comunitar.
Vanzarea a 10% din OMV Petrom va fi reluata dupa o analiza privind conditiile din piata
Guvernul va decide daca va relua vanzarea pe bursa a unui pachet de aproape 10% din participatia detinuta la OMV Petrom dupa ce va face o analiza in functie de conditiile din piata, a declarat ministrul desemnat al Economiei, Daniel Chitoiu.

"Vom face o analiza. Vom decide si in functie de conditiile de pe piata", a afirmat Chitoiu, dupa ce a primit avizul comisiilor reunite din Camera Deputatilor si Senat pentru preluarea portfoliului Economiei.

Statul a incercat in luna iulie a anului trecut sa vanda un pachet de 9,84% din actiunile OMV Petrom (SNP), insa oferta a esuat deoarece cererea a fost sub pragul minim de la care operatiunea putea fi incheiata cu succes.

Oferta a fost intermediata de consortiul format din banca rusa de investitii Renaissance Capital, BT Securities, Romcapital si EFG Securities.
Renaissance, liderul consortiului, a pus esecul operatiunii pe seama conditiilor dificile de pe pietele internationale si agravarea lor pe parcursul ofertei.

OMV Petrom este pricnipalul producator de petrol si gaze din Romania. Grupul austriac OMV a preluat in 2004 pachetul majoritar de actiuni de la Petrom.



Citeste si