24 Mai 2012

Basescu: Sustinem consolidarea fiscala si masurile de crestere economica



Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, ca Romania va sustine, la Consiliul European informal, consolidarea fiscala si masurile de crestere economica, insa fara a fi afectate fondurile structurale, potrivit Mediafax.

"In primul rand, Romania sustine fara rezerve actualul Tratat fiscal si consideram ca nu este posibila crestere economica fara consolidare fiscala. Sigur, se pot imagina variante de crestere economica nesustenabila si fara a avea o consolidare fiscala corespunzatoare, dar noi suntem pe drumul gasirii unui teren solid in zona de consolidare fiscala si credem ca abia acesta este mediul pe care se poate construi cresterea economica. Masurile de crestere economica nu trebuie sa vizeze in nici un caz, din punctul nostru de vedere, diminuarea fondurilor structurale. Chiar daca, spre exemplu, un stat n-ar reusi sa cheltuiasca in timp util sumele alocate, trebuie sa gasim formule de extindere a timpului si nu de reducere a sumelor alocate. Spre exemplu, acum avem pentru executia bugetara 2007-2013 inca doi ani dupa terminarea exercitiului bugetar", a explicat Basescu, adaugand ca va aduce in discutie si extinderea termenului de la doi la trei ani pentru utilizarea integrala a fondurilor.

Presedintele a mai spus ca un alt subiect va fi finantarea cresterii de catre Banca Europeana de Investitii.

"Cel putin in cazul Romaniei, exista si situatii in care nu putem utiliza banii de la Banca Europeana de Investitii datorita constrangerilor de deficit bugetar. S-atunci va trebui sa gasim o formula in care sa putem utiliza banii destinati dezvoltarii, ramanand, in acelasi timp, in parametrii acceptati de Uniunea Europeana. Sa ne calculam deficitele pe cash si nu ESA, pe principiul ESA al Uniunii Europene, in asa fel incat banii care ne-ar veni pentru investitii de la Banca Europeana de Investitii sa nu ne impinga in situatia de deficit excesiv. Sustinem fara rezerve un program european de relansare a cresterii economice, pe fondul unei bune stabilitati fiscale a statelor si, daca solutia la care se va ajunge va fi, spre exemplu, emisiunea de eurobonduri pentru proiecte, statele din zona non-euro sa nu ramana in afara posibilitatii de a-si stimula cresterea economica", a detaliat Basescu.

Seful statului a subliniat ca va sustine fara rezerve solutii de crestere economica cu conditia ca acestea sa nu lezeze interesele Romaniei - punerea sub semnul intrebarii a fondurilor structurale neutilizate si redirectionarea lor.

"Si, in acelasi timp, vrem sa putem beneficia de eventuale facilitati create in interiorul unui program de crestere ce va fi prezentat in iunie, dar intr-o modalitate care sa nu ne impinga in zona de deficit excesiv, sa intram intr-o situatie in care sa putem fi penalizati", a mai spus Traian Basescu.

Presedintele participa, miercuri, la Bruxelles, la summit-ul PPE si la reuniunea informala a Consiliului European.

El este insotit de ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, de secretarul de stat in MAE Luminita Odobescu si de consilierii Bogdan Dragoi si Bogdan Manoiu din cadrul Administratiei Prezindentiale.



Citeste si