13 August 2012

Preturile au explodat in iulie. Inflatia a ajuns la tinta stabilita de BNR



Rata anuala a inflatiei s-a plasat in iulie la 3%, dupa o crestere a preturilor de 0,59% fata de iunie, potrivit datelor anuntate vineri de Institutul National de Statistica (INS).

"In luna iulie 2012, fata de luna anterioara, preturile marfurilor alimentare au crescut cu 0,1%, in timp ce preturile marfurilor nealimentare si tarifele serviciilor au crescut cu 0,8% fiecare", arata INS, intr-un comunicat, scrie Mediafax.

La alimente, cea mai mare crestere a preturilor, de 1,5%, a fost inregistrata la fructe proaspete. Cartofii au avut cea mai mare scadere de pret (6,2%).

In ceea ce priveste marfurile nelimentare, cresteri mai mari au fost consemnate la energia electrica (5,3%) si tigari (1,2%), iar la servicii tarifele la telefonie (1,9%) si transport aerian (tot 1,9%).

"Cresterea medie a preturilor pe total in ultimele 12 luni (august 2011 - iulie 2012) fata de precedentele 12 luni (august 2010 - iulie 2011) determinata pe baza IPC este de 2,8%, iar cea determinata pe baza indicelui armonizat al preturilor de consum (IAPC) este de 2,9%", se precizeaza in comunicatul INS.

In luna iunie rata lunara a inflatiei a fost negativa, preturile scazand cu 0,04%, ca urmare a ieftinirii alimentelor.

Banca Nationala a Romaniei prognozeaza pentru acest an o rata a inflatiei de 3,2%, tinta fiind de 3%, cu interval de variatie de plus/minus un punct procentual.

La inceputul lunii august banca centrala a anuntat ca mentine prognoza pentru inflatia la final de an, de 3,2% in acest an si 3% in 2013, dar a aratat ca majoritatea riscurilor actioneaza in directia depasirii acestor niveluri, printre care preturile internationale la materii prime si alimente, implementarea reformelor, ajustarea fiscala si tensiunile politice.



Citeste si