15 Octombrie 2012

Ce spune Ponta despre Oltchim si Dan Diaconescu: A venit unul de la spitalul 9 si ne-a dat peste maini



Premierul Ponta a declarat ca suma de 1,8 milioane euro prezentata de Dan Diaconescu pentru salarii la Oltchim reprezenta doar un imprumut restituit de "mama copilului sau", deoarece acesta nu avea intreaga suma necesara, explicand astfel ca "unul de la spitalul 9" a venit sa blocheze privatizarea, scrie Mediafax.

Atentionat la emisiunea "Dupa 20 de ani" de la PRO TV ca "pacientul Oltchim era sa moara pe masa din cauza unor mari dificultati in timpul operatiei ", premierul a raspuns ca, din fericire, "pacientul" nu moare, dar ca si el poate continua aceasta paralela medicala cu explicatia ca in timp ce Guvernul vroia sa opereze pacientul "a venit unul de la spitalul 9 si ne-a dat peste maini".

El a precizat ca este vorba doar de o paralela medicala, fara aluzii.

Premierul a sustinut totodata ca cele 1,8 milioane euro prezentate de catre Dan Diaconescu reprezentau doar un imprumut restituit de "mama copilului lui Diaconescu" si a reluat ideea conform careia "povestea cu Dan Diaconescu" denota lipsa unui sistem de justitie care sa functioneze eficient pentru a sanctiona persoanele care prezinta statului documente false.

Ponta a sustinut din nou si faptul ca Diaconescu a beneficiat de protectie politica din partea PDL, a lui Videanu si "poate si din partea domnului Basescu", spunand ca a primit informari din partea serviciilor de informatii legate de fapte de inselaciune comise de Diaconescu.

Potrivit premierului, toate aceste informari se afla la Parchet, fara sa fi generat insa o reactie.

"Daca domnul Diaconescu sau orice alt domn care vine cu documente false ajunge in inchisoare a doua zi, va garantez ca la Tarom si la CFR Marfa nu mai vine niciun alt escroc. Dar daca escrocul este bine-mersi si formeaza guvernul cu PDL daca nu ia USL 50%, atunci se vor prezenta alti diaconesti", a afirmat Ponta.

Incercarea de privatizare a Oltchim a esuat, intrucat Dan Diaconescu, adjudecatarul pachetului de actiuni detinut de stat, nu a adus dovezi ca detine suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat sa o plateasca pentru titluri.



Citeste si