19 Noiembrie 2012
Doctoriile lui Arafat: cum vrea sa sterilizeze coruptia din sanatate
Firmele de medicamente, materiale si aparatura vor semna un cod de etica cu statul privind comportamentul in cadrul acestei relatii, pentru a preveni practica incorecta si coruptia, a declarat ministrul Sanatatii, Raed Arafat, in emisiunea "Dupa 20 de ani", de la ProTV.
Arafat: Vom avea un cod de etica intre firme si stat
El a adaugat ca un cod de etica al comportamentului firmei poate duce la excluderea firmei daca nu respecta acest act.
Prin acest cod de etica pe care vrea sa-l implementeze, mai ales ca firmele de medicamente membre ale Asociatiei Romane a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM) au un astfel de document, el spera sa previna "practica incorecta, influentele si coruptia".
In sistemul sanitar sunt firme care liciteaza, castiga, dar nu livreaza produsele. "Se intampla in oncologie, ne lasa spitalul descoperit, spitalul nu poate organiza o a doua licitatie. Este o practica foarte raspandita", a precizat ministrul Sanatatii.
"Se prescrie imediat cel mai scump medicament"
O alta metoda de scurgere a fondurilor din sistem este prescr'+'iptia nejustificata a unor medicamente scumpe. Arafat a semnalat faptul ca, in Romania, insulina analoga, care este sintetica, adica cea mai scumpa, este prescrisa in 75% dintre cazuri. "Se prescrie imediat cel mai scump. Ar tebui sa inceapa cu insulina umana si doar la cei cu diabet zaharat 1, adica la copii, incepi cu aceasta scumpa".
Raed Arafat a mai spus ca Ministerul Sanatatii, impreuna cu experti nationali si internationali, vor intocmi un ghid pentru diabet si a explicat si cateva dintre recomandarile din raportul institutului britanic NICE. "A fost o comisie - platita de BM - de la NICE, agentie britanica care pune standarde, recomandari". Una dintre situatiile semnalate in raport, vizeaza un medicament care initial a fost compensat pentru o terapie, iar ulterior pentru alte doua, fara a se fi dovedit eficacitatea si pentru ultimele doua afectiuni, ba mai mult, intr-o anumita boala s-a dovedit ca poate fi daunator. "Luam un alt medicament care are o indicatie in prospect si pentru asta trebuie compensat numai pentru asta. Si s-au creat alte doua recomandari. Unul nu are impact, dar platesti mult, unul este chiar daunator, are reactii adverse. Medicamentul care, in mod normal, se da la bolnavi dializati, s-a adaugat la hepatita, nu prea are efect, iar a treia, intr-un anumit tip de cancer, unde s-a aratat chiar daunator".
Ministerul Sanatatii va deveni unitate centrala de achizitii
Ministrul a precizat, de asemenea, ca dupa ce va fi aprobata hotararea de Guvern in acest sens se va putea spune cate aparate computer-tomograf sunt necesare in urmatorii patru ani. "Stabilim 10, 15, facem o singura licitatie. In acest context, putem obliga concurenta sa vina cu preturi mai mici. Avem spitale care au luat acelasi aparat la preturi duble, un spital fata de altul. Banii veneau de la Ministerul Sanatatii", a explicat ministrul.
Raed Arafat a spus ca in prezent se face licitatie, legala, pentru astfel de achizitii, dar este posibil ca in anumite caiete de sarcini sa fie exclusa concurenta. "Vom verifica unde avem preturi flagrante. Licitatia centralizata poate evita aceste situatii. Procedura trebuie sa fie extrem de transparenta, sa mergem catre licitatia electronica", a adaugat Raed Arafat.
Cum va decurge noul sistem de achizitii?
Raed Arafat a mai spus ca aceste schimbari vizeaza normalitate in Romania, precizand ca pentru acest proiect au lucrat in echipa Ministerul Sanatatii si Ministerul Finantelor. "O achizitie centralizata pe cantitati mari si pe durata mai lunga va obliga firmele sa vina pe preturi mai mici. Va fi o competitie mult mai mare si mai serioasa intre companii", a adaugat ministrul.
El a mai spus ca o licitatie care a produs efecte foarte bune pe termen lung este cea pentru ambulante. Ministrul a precizat ca, in prezent, pretul pe ambulanta este de 15-20 de ori mai mic decat in 2007 tocmai pentru ca achizitia se face centralizat pe termen lung.
Ministrul a mai aratat ca oamenii trebuie sa aiba curajul sa sesizeze nereguli, coruptie sau frauda in sistemul de sanatate. "Aceste probleme cred ca au fost recunoscute si vazute de-a lungul anilor, dar trebuie ca oamenii sa aiba curajul sa sune si sa vina cu cifre pe hartie, cu dovezi, adica date concrete", a precizat Raed Arafat.