13 Februarie 2013

Investitiile straine directe au scazut pentru al patrulea an consecutiv



Investitiile straine directe atrase de Romania au scazut in 2012 pentru al patrulea an consecutiv, la 1,6 miliarde de euro, reducerea fiind de 11% fata de nivelul de 1,8 miliarde de euro consemnat in 2011, arata datele Bancii Nationale a Romania (BNR).

Participatiile la capital consolidate cu pierderea neta estimata au insumat 698 milioane euro, iar creditele intra-grup 915 milioane euro, a anuntat marti BNR. Investitiile straine directe au finantat 32% din deficitul contului curent, scrie Mediafax.

In luna decembrie, investitiile straine directe au totalizat 173 milioane de euro, nivel comparabil cu nivelul din noiembrie si octombrie.

Premierul Victor Ponta a declarat in noiembrie anul trecut ca volumul investitiilor straine directe se va ridica in 2012 la un nivel mai mic sau egal cu cel consemnat in 2011, proiectiile pentru 2013 fiind insa mai optimiste, avand in vedere investitiile preconizate in sectorul energetic.

Investitiile straine atrase de Romania au inregistrat un trend descrescator incepand cu sfarsitul anului 2008, in 2011 atingand un minim al ultimilor noua ani, sub nivelul inregistrat in 2003, de 1,91 miliarde de euro.



Citeste si