29 Iulie 2013

A inceput CIRCUL: inclestarea Guvern-Presedintie ar putea deraia privatizarea CFR Marfa



Neformularea unei pozitii a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) in cazul contractului de privatizare a CFR Marfa se va finaliza prin blocarea privatizarii, instituirea unui management privat si restructurarea companiei, anunta Guvernul.

Prin intermediul unui comunicat, purtatorul de cuvant al Guvernului, Andrei Zaharescu, arata totodata ca, pana in prezent, CSAT a avizat de trei ori privatizarea CFR Marfa, informeaza Mediafax.

"Cu sau fara competente, CSAT a avizat de trei ori pana acum privatizarea CFR Marfa. In 2011, 2012 si 2013 s-au dat avize ale CSAT in legatura cu aceasta privatizare. Guvernul asteapta in continuare convocarea CSAT de catre presedintele Romaniei si formularea unei pozitii cu privire la finalizarea negocierilor pentru privatizarea CFR Marfa", afirma purtatorul de cuvant.

Guvernul mai transmite ca nu poate considera ca aceasta pozitie a fost exprimata vineri, prin intermediul comunicatului transmis de Administratia Prezidentiala, sub semnatura lui Bogdan Oprea si reia recomandarea ca purtatorul de cuvant al Administratiei Prezidentiale sa nu comunice in numele CSAT, precum si de a trata "cu seriozitate si responsabilitate" acest subiect, care trebuie abordat in interes public.

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Sibiu, ca "daca CSAT nu avizeaza privatizarea CFR Marfa" aceasta nu va fi facuta, afirmand insa, ca anterior, CSAT a avizat trei privatizari, ceea ce inseamna ca a "actionat ilegal".

Seful Guvernului a mai spus ca presedintele Basescu, daca nu are vreo atributie in acest domeniu, ar trebui "sa taca din gura".

Pe de alta parte presedintia spune ca CSAT nu a avizat niciodata o privatizare dupa incheierea licitatiei, purtatorul de cuvant al sefului statului anuntand ca presedintele Basescu il invita pe Victor Ponta sa nominalizeze cele 3 contracte de privatizare care, potrivit premierului, au primit avizul Consiliului.

Purtatorul de cuvant al presedintelui a mai adaugat ca Basescu il roaga pe Ponta "sa depuna toate eforturile necesare pentru ca aceasta privatizare sa nu se tranforme intr-un nou esec de tip «Oltchim» care ar afecta grav si salariatii si compania Oltchim si economia nationala".

"De asemenea, ministrul interimar al Transporturilor si prim-ministru al Guvernului Romaniei, domnul Victor-Viorel Ponta, este invitat sa-si asume responsabilitatea care decurge din functiile pe care le indeplineste in derularea privatizarii companiei CFR Marfa SA. Avand in vedere ca domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta considera ca procesul de privatizare a CFR Marfa SA desfasurat pana in prezent este un succes, domnul presedinte Traian Basescu il roaga pe domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta sa depuna toate eforturile necesare pentru ca aceasta privatizare sa nu se tranforme intr-un nou esec de tip «Oltchim» care ar afecta grav si salariatii si compania Oltchim si economia nationala", precizeaza Oprea.
Basescu: Ponta sa nominalizeze cele 3 contracte de privatizare avizate de CSAT CSAT nu a avizat niciodata un contract de privatizare dupa incheierea licitatiei, precizeaza purtatorul de cuvant al sefului statului, anuntand ca presedintele Basescu il invita pe Victor Ponta sa nominalizeze cele 3 contracte de privatizare care, potrivit premierului, au primit avizul Consiliului.

Purtatorul de cuvant al presedintelui Bogdan Oprea afirma, "referitor la declaratiile ministrului interimar al Transporturilor si prim-ministru al Guvernului Romaniei, domnul Victor-Viorel Ponta, facute joi, 25 iulie, la Sibiu, potrivit caror Consilul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) ar fi avizat trei contracte de privatizare", ca "CSAT nu a avizat niciodata un contract de privatizare dupa incheierea procesului de licitatie".

"De la intrarea in vigoare a Legii nr. 415 din 27 iunie 2002 privind organizarea si functionarea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii si pana in prezent, CSAT nu a avizat niciodata un contract de privatizare dupa incheierea procesului de licitatie, acest lucru neintrand in atributiile CSAT. Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, il invita pe ministrul interimar al Transporturilor si prim-ministru al Guvernului Romaniei, domnul Victor-Viorel Ponta, sa nominalizeze cele trei contracte de privatizare care, potrivit domniei sale, au primit avizul CSAT", afirma Oprea.

Potrivit acestuia, Basescu il roaga pe Ponta "sa depuna toate eforturile necesare pentru ca aceasta privatizare sa nu se tranforme intr-un nou esec de tip «Oltchim» care ar afecta grav si salariatii si compania Oltchim si economia nationala".

"De asemenea, ministrul interimar al Transporturilor si prim-ministru al Guvernului Romaniei, domnul Victor-Viorel Ponta, este invitat sa-si asume responsabilitatea care decurge din functiile pe care le indeplineste in derularea privatizarii companiei CFR Marfa SA. Avand in vedere ca domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta considera ca procesul de privatizare a CFR Marfa SA desfasurat pana in prezent este un succes, domnul presedinte Traian Basescu il roaga pe domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta sa depuna toate eforturile necesare pentru ca aceasta privatizare sa nu se tranforme intr-un nou esec de tip «Oltchim» care ar afecta grav si salariatii si compania Oltchim si economia nationala", precizeaza Oprea.
Reactia lui Ponta: Lasati-l pe Basescu, ca e la plaja sau la Ciresica Premierul Victor Ponta a refuzat sa nominalizeze, cum ceruse presedintele, cele 3 contracte de privatizare despre care sustinea ca au fost avizate de CSAT, el afirmand ca despre "lucruri serioase" nu se vorbeste la plaja sau la raliu si adaugand: "Lasati-l pe Basescu ca e la plaja sau la Ciresica".

Intrebat, vineri, inainte de a porni pe traseul Raliului Sibiului, care sunt cele 3 contracte de privatizare despre care sustine ca au fost avizate de catre CSAT, Ponta a raspuns: "Despre lucruri serioase, vorbim in locuri serioase".

"Despre lucruri serioase, vorbim in locuri serioase, nu de pe plaja. Lasati-l pe Basescu, ca e la plaja sau la Ciresica", a raspuns premierul, citat de corespondentul Mediafax.

Cand i s-a spus ca presedintele Traian Basescu solicita lista cu cele 3 contracte de privatizare avizate de CSAT, Ponta a raspuns: "Nu ma intereseaza ce face domnul presedinte pe plaja".

Jurnalistii au insistat cu intrebari referitoare la cele 3 contracte de privatizare, dar premierul a raspuns: "Pana luni, stati linistiti. Sau mergeti la plaja", adaugand ca discutiile se poarta "in locuri oficiale".

"Daca ma credeti, bine, daca nu ...despre lucruri serioase, de serviciu, vorbim la serviciu. Repet, din punctul meu de vedere, lucruri serioase nu se discuta nici la raliu, nici pe plaja", a declarat premierul.



Citeste si