7 August 2013

Strainii au baut peste 37.303 tone de apa minerala romaneasca



Exporturile de ape minerale naturale si gazoase pe piata comunitara si in tarile terte au totalizat 37.303,1 tone, in primele patru luni din acest an, in crestere cu 5 procente fata de perioada similara din 2012, cand s-au cifrat la 35.543,4 tone, potrivit datelor Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), citate de Jurnalul National.

Incasarile din aceste exporturi au scazut cu 3,3%, insa, de la 15,15 milioane euro in primele patru luni din 2012, la 14,64 milioane de euro la finele lunii aprilie 2013.

Pe de alta parte, in primele patru luni din 2013, Romania a importat o cantitate de 34.959,8 tone de ape minerale naturale, artificiale si ape gazoase cu sau fara zahar, in crestere cu 11% fata de cantitatea de 31.491,3 tone adusa de pe pietele externe in perioada similara din 2012.

Valoarea importurilor din tarile intra si extracomunitare a depasit 18 milioane de euro, in primele patru luni din 2013, in crestere cu 17,7% fata de primele patru luni ale anului trecut, cand s-au inregistrat o valoare de 15,29 milioane de euro.



Citeste si