18 Septembrie 2013

Ponta spera ca Romania sa fie la ultimul acord cu FMI



Premierul Victor Ponta a cerut parlamentarilor acordul pentru ca Guvernul sa incheie cu Fondul Monetar International si Comisia Europeana un nou acord de tip preventiv, cu o finantare de 4 miliarde euro aflata la dispozitie, aratand ca spera ca acesta sa fie ultimul acord incheiat de Romania cu FMI.

El a apreciat ca un astfel de acord reprezinta un mesaj de stabilitate si predictibilitate fata de investitori.

"Imi doresc ca acest acord sa fie ultimul pe care Romania sa il mai incheie cu institutiile financiare internationale. Cred ca, dupa criza din 2009, Romania se afla intr-o perioada de insanatosire fiscal-bugetara si mi-as dori ca, peste doi ani, sa putem spune cu adevarat ca Romania nu mai are nevoie de niciun fel de acord cu institutii financiare internationale", a spus Ponta intr-un discurs sustinut in plenul Parlamentului, citat de Mediafax.

Ponta a aratat ca pentru el este important sa stie ca acest acord nu este doar al Guvernului, ci insusit de catre clasa politica.

"Toate deciziile importante ale Guvernului trebuie sa fie prezentate, ratificate de catre Parlamentul Romaniei, fie ca este vorba de decizii de politica externa sau importante din punct de vedere economic. Guvernul administreaza tara, decizia insa apartine romanilor, iar parlamentarii sunt reprezentantii legitimi ai acestora", a argumentat Ponta.

Autoritatile romane au convenit, la finalul lunii iulie, cu Fondul Monetar International si Comisia Europeana un acord preventiv pe doi ani care va totaliza patru miliarde euro, suma impartita egal de cele doua institutii financiare internationale, acordul stand-by urmand sa fie discutat de boardul FMI in toamna.



Citeste si