1 Octombrie 2013

Cazanciuc: MJ a emis aviz de legalitate "cu observatii" privind proiectul Rosia Montana



Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, a declarat, luni, la audierea sa de catre Comisia pentru Rosia Montana, ca ministerul pe care il conduce a emis un aviz de legalitate proiectului de lege, care este favorabil, intrucat actul normativ nu incalca niciun text imperativ.

"Ministerul Justitiei e un avizator al acestui proiect. Nu e rolul Ministerului Justitiei sa analizeze ratiunile economice ale textului, ci doar ratiunile de legalitate", a spus Cazanciuc.

El a aratat ca in procedura de avizare a proiectului de lege Ministerul Justitiei a emis un singur aviz, nu doua.

"Ceea ce a aparut in public a fost un document de lucru asumat de minister intr-o procedura de consultare intre institutii. Ministerul Justitiei a emis un punct de vedere destul de consistent. In urma acestui proces de consultare a fost elaborat un proiect care a fost trimis in circuitul de avizare, iar in acest circuit Ministerul Justitiei e ultimul avizator", a spus Cazanciuc.

El a aratat ca Ministerul Justitiei a emis un aviz favorabil, cu observatii, scrie Mediafax.

"Am emis un aviz favorabil pentru ca, din punctul nostru de vedere, proiectul nu incalca niciun text imperativ. Au fost formulate mai multe observatii, care reprezinta punctul de vedere a ministerului, obligatia noastra fiind de a supune deciziei Guvernului toate valentele juridice ale unui act supus aprobarii", a spus Cazanciuc.

El a explicat faptul ca Ministerul Justitiei nu este nici Curtea Constitutionala, nici instanta de judecata.

"Ministerul Justitiei nu poate bloca elaborarea sau adoptarea unui act normativ. Ministerul Justitiei poate atrage atentia cand exista riscul incalcarii unor norme imperativ. Guvernul a decis adoptarea proiectului si trimiterea catre Parlament", a mai spus Cazanciuc.

El a aratat ca solutia de a elabora un act normativ de tipul unei legi pentru un caz particular nu este noua, fiind folosita si in cazul unor privatizari de la Banca Comerciala, Ford, Petrom, Electrica.

"Ministerul si-a facut pe deplin datoria aducand in dezbatere valentele unui act normativ. Guvernul a decis in consecinta mizand pe nevoia de investitii in economie, pe nevoia unei dezbateri in Parlament care sa clarifice toate asectele acestui proiect", a mai spus Cazanciuc.



Citeste si