15 Octombrie 2013

Chitoiu spune ca a delegat o parte din competentele de la Economie, dar nu lui Remus Vulpescu



Vicepremierul Daniel Chitoiu, ministru interimar al Economiei, a declarat, luni, ca nu l-a delegat pe Remus Vulpescu sa se ocupe de ministerul Economiei. El a subliniat ca de o parte de competente se ocupa Bogdan Badea, secretar de stat in aceeasi institutie, scrie Mediafax.

Chitoiu a infirmat faptul ca l-ar fi delegat pe directorul sau de cabinet, Remus Vulpescu, pentru a se ocupa de ministerul Economiei. "Nu (l-am delegat pe Remus Vulpescu, n.r.). Domnul Remus Vulpescu este directorul meu de cabinet la ministerul Finantelor Publice si a fost in prima zi cand am fost numit prin decret prezidential ministru interimar si a indeplinit formalitatile de preluare a mandatului de la domnul ministru Varujan Vosganian", a precizat Chitoiu.

Intrebat de ce este nemultumit ministrul demisionar Varujan Vosganian in privinta lui Remus Vulpescu, Chitoiu a raspuns: "Nu stiu, intrebati-l pe domnul ministru Vosganian".

El a precizat ca nu a discutat pe aceasta tema cu Vosganian intrucat nu a fost intrebat de acesta. "Nu am discutat, ca nu m-a intrebat", a spus Chitoiu.

Fostul ministru a precizat ca pana in acest moment au fost contabilizate mai multe propuneri de inlocuitor pentru Varujan Vosganian la Ministerul Economiei, propuneri care provind atat din zona politica, precum si din cea tehnocrata.

"In discutie sunt mai multe propuneri. Ele vor fi supuse sedintei de maine (marti, n.r.) la BPN. Exista propuneri din ambele zone (politica si tehnocrata, n.r.)", a mai spus Chitoiu.

Fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian a anuntat pe blog cine a ocupat biroul sau dupa ce a demisionat din functia de ministru, el scriind: "The winner is... Remus Vulpescu!!! Daca recunoasteti personajul, comentariile va apartin...".

"Vreti sa stiti cine a fost cel care a ocupat biroul meu, dupa ce mi-am trimis demisia la Palatul Victoria si am parasit sediul Ministerului Economiei? The winner is... Remus Vulpescu!!! Daca recunoasteti personajul, comentariile va apartin...", scrie Vosganian pe blogul sau.

In prezent, Remus Vulpescu este directorul de cabinet al vicepremierului Daniel Chitoiu, care asigura interimatul la Ministerul Economiei, dupa demisia lui Varujan Vosganian. Vulpescu face parte si din Consiliul de supraveghere al Hidroelectrica.



Citeste si