8 Noiembrie 2013

Calitatea vietii, cercetata cu 300 de milioane de euro in Delta Dunarii



Ministrul pentru Cercetare, Mihnea Costoiu, spune ca se intentioneaza sa infiinteze in Delta Dunarii un centru de cercetare pentru calitatea vietii, investitie de 300 de milioane euro. Astfel, exista discutii cu Comisia Europeana pentru inscrierea proiectului pe lista infrastructurilor mari de cercetare, scrie Mediafax.

Ministrul delegat pentru Invatamantul Superior, Cercetare Stiintifica si Dezvoltare Tehnologica, Mihnea Costoiu, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa la Cluj-Napoca, ca Delta Dunarii nu reprezinta doar un lucru turistic, ci si singurul "laborator viu" al Europei unde se pot face aceste cercetari.

"Centrul de cercetare din Delta Dunarii va fi al doilea mare proiect pe care Romania il promoveaza, dupa cel al laserului de la Magurele, un proiect europen. Acest al doilea proiect presupune un centru de cercetare pentru calitatea vietii, care are o sustinere printr-un proiect paralel condus de Universitatea din Bochum si care va reuni activitati de cercetare din diferite sectoare - navigatie, stiintele vietii, energie, pentru ca Delta Dunarii nu reprezinta doar un lucru turistic, ci si singurul laborator viu al Europei unde se pot face aceste cercetari. Sunt un numar impresionant de universitati si institute de cercetare europene care au achiesat la acest proiect, dar si din afara Europei, care il sprijina", a spus Costoiu.

Potrivit acestuia, autoritatile romane se afla, in momentul de fata, in faza discutiilor cu reprezentantii Comisiei Europene pentru a putea inscrie centrul in lista infrastructurilor mari de cercetare din Europa.

"Romania l-a pus pe tapet, exista etape intregi parcurse pentru acest proiect. Valoarea estimata a proiectului este de 300 de milioane de euro, iar prima faza pe care noi o propunem este de 30 de milioane de euro. Guvernul a alocat deja primii bani pentru infrastructura. Proiectul nu se face pe un teren viran, ci exista un institut care are responsabilitati in aceasta zona, sunt cercetari ale Marii Negre, sunt foarte multe descoperiri interesante care vor fi prezentate la inceputul anului viitor, inclusiv legate de gazele care sunt la suprafata Marii Negre sau in subsolul Marii Negre", a subliniat Mihnea Costoiu.



Citeste si