29 Ianuarie 2014

O firma cu actionariat chinez a prejudiciat statul cu peste 9 mil. euro



Directia generala antifrauda fiscala din cadrul ANAF a identificat un prejudiciu de peste noua milioane de euro cauzat de catre o firma controlata de persoane de origine chineza, care comercializeaza produse electronice si electrocasnice (televizoare cu LCD, aparate de aer conditionat, aspiratoare).

Potrivit autoritatilor, persoanele cercetate au organizat un lant comercial fraudulos de 15 firme in scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit si a TVA datorat statului roman.

Concret, produsele erau introduse pe teritoriul Uniunii Europene prin portul Pireu (Grecia), vandute aparent unor firme din Bulgaria si achizitionate intracomunitar in Romania in mod exclusiv formal, unde erau realizate circuite scriptice de tranzactionare succesiva, iar la vanzarea produselor pe lant se omitea declararea si virarea TVA de colectat si de plata. In acest mod, ultima firma din lantul comercial si beneficiarul produselor electronice, solicita decontarea TVA aferenta marfurilor livrate celor mai mari lanturi de comercianti din domeniul electronicelor si electrocasnicelor de pe piata romaneasca.

Pentru recuperarea prejudiciului inspectorii antifrauda fiscala au blocat conturile firmei, i-au sigilat depozite continand marfuri in valoare de circa 8 milioane lei si au instituit masuri asiguratorii asupra tertilor (Metro, Altex, Auchan, Dedeman, Domo, Carrefour, Selgros si Bricostore), prin poprirea sumelor datorate la bugetul de stat de catre firma vizata.



Citeste si