13 Mai 2014

Liviu Voinea: Adoptarea euro va fi benefica pentru IMM-uri, dispare riscul valutar, scade costul finantarii



Adoptarea monedei euro de catre Romania, anuntata de Guvern pentru 1 ianuarie 2019, va fi benefica IMM-urilor intrucat va disparea riscul valutar, costul finantarii se va diminua, iar mediul de afaceri va ramane stabil, a declarat luni ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.

"Vreau sa dau un mesaj despre adoptarea euro, Guvernul si-a asumat deja, a facut anuntul si la Bruxelles ca la 1 ianuarie 2019 Romania va adopta moneda euro. (...) De ce trebuie sa intereseze IMM-urile? Pentru ca dispare riscul valutar. Apoi va scadea costul creditarii", a afirmat Voinea la o conferinta, noteaza Mediafax.

El a aratat ca nu stie la ce curs euro/leu va intra Romania in zona euro, insa ca pe termen scurt riscul valutar se va diminua, iar pe termen mediu si lung va disparea. Totodata, ministrul a mentionat ca aderarea la zona euro reprezinta o ancora pentru Romania, dupa iesirea din acordul cu Fondul Monetar International, respectiv o certitudine ca statul nu va face excese bugetare, iar mediul de afaceri va ramane stabil.

"Economia arata bine, dar pentru mediul de afaceri e nevoie de o siguranta ca va continua politica de prudenta bugetara. Aceasta certitudine e data de noua ancora care va fi trecerea la euro. Este mesajul certitudinii ca Romania nu va face excese bugetare, ca mediul de afaceri va ramane stabil si ca se pot face afaceri de succces in Romania pe termen mediu si lung", a mai spus Voinea.



Citeste si