20 Februarie 2015

Iohannis, reactie catre Ponta despre noul Cod Fiscal: Am mari semne de intrebare!



Presedintele Klaus Iohannis a declarat ca are mari semne de intrebare privind reducerile fiscale anuntate de Guvernul Ponta, precizand ca Executivul nu a spus cum va gestiona aceste reduceri de impozite si taxe.

Esti interesat(a) de fiscalitate? Participa joi, 5 martie, la FISCAL 360, conferinta WALL-STREET.RO care dezbate cele mai actuale teme fiscale pentru antreprenori si manageri. Inscrie-te aici.

Intrebat, la Digi 24, daca premierul Victor Ponta a vorbit cu el inainte sa anunte propunerea de Cod fiscal, presedintele a declarat ca nu au vorbit. "E un lucru pe care si l-a asumat Guvernul, lucruri interesante asa ca si exercitiu teoretic, ca si exercitiu practic am mari semne de intrebare".

Solicitat sa precizeze cum i se par aceste propuneri si daca sunt fezabile, Iohannis a precizat ca per ansamblu ideile, toate, sunt luate din propunerile PNL sau din propunerile sale. "Ele au fost enuntate si in programul meu si in programele PNL si in conceptia PNL", a spus Iohannis, potrivit Mediafax.

Intrebat daca se poate spune ca premierul il copiaza, presedintele a afirmat: "Asta ramane de vazut. Ar trebui sa fie de vazut dupa rezultat. Insa e foarte frumos sa venim in fata electoratului si sa spunem: «domnule, nu mai platiti impozite, nu mai platiti benzina», dar atunci totusi cineva vine si intreaba: «bun, si totusi statul cu ce bani functioneaza»?. Deci, poti sa scazi orice, dar apare o problema in buget. Inseamna ca nu mai finantezi spitalele sau scolile sau si una si alta".

Seful statului a subliniat ca astfel de reduceri se fac "dupa o analiza foarte, foarte atenta", care nu se poate face intr-o saptamana sau doua, ci in luni de zile, impreuna cu foarte multi specialisti.

Klaus Iohannis a declarat ca o situatie asemanatoare a existat si in toamna trecuta, cand "de azi pe maine am redus CAS cu 5%".
"Cum poate sa vina Guvernul cu un program de reducere a impozitelor si taxelor fara sa ne spuna cum gestioneaza aceasta reducere de impozite si taxe. Lipseste partea care e mai neplacuta (...), cum astupi gaura", a spus Iohannis, adaugand ca solutii exista si au fost prezentate de el si de PNL.

Intrebat de ce a venit Guvernul cu aceste propuneri, Iohannis a spus: "Din motive de imagine. Da bine".

Chestionat daca reducerile il pun in defensiva, Iohannis a negat, precizand ca nu a spus nu acestor propuneri, ci doar ca are "mari semne de intrebare". El a precizat ca va face "o analiza mai detaliata", dar momentan nu a primit "niciun fel de draft".

"Mai curge multa apa pana vom ajunge sa avem o lege care sa prevada aceste reduceri", a punctat Iohannis. El a mai spus ca a aflat de pachetul de reduceri "un pic inainte" de a fi prezentat, dar nu de la Guvern, ci "din sursele" sale.



Citeste si