28 Aprilie 2015

FMI trimite o echipa in Nepal, una dintre cele mai sarace tari din Asia



FMI este gata sa trimita o echipa in Nepal, pentru evaluarea necesarului de finanare, in timp ce guverne, companii private i grupuri umanitare s-au mobilizat sa sprijine acest stat dupa cel mai grav cutremur produs in ultimele opt decenii, transmite Bloomberg, citat de Mediafax.

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, si-a exprimat "profunda simpatie" fata de populatia nepaleza si a afirmat intr-un comunicat ca va colabora cu Banca Mondiala, Banca Asiatica pentru Dezvoltare si alte agentii, pentru acordarea de ajutor.

Nepal este una dintre cele mai sarace tari din Asia, cu un venit mediu pe cap de locuitor de circa 62,5 dolari pe luna. Functionarea infrastructurii, de la telefonia mobila la sistemele de purificare a apei, a fost intrerupta din cauza cutremurului.

Organizatii importante precum Oxfam, Save the Children si Unicef au publicat apeluri pentru sprijinirea Nepalului, pe site-urile proprii, iar retelele de socializare abunda in imagini cu distrugerile provocate de cutremur.

Unicef ofera provizii, inclusiv tablete de purificare a apei, truse igienice si suplimente nutritive, colaborând cu guvernul si alti parteneri din Nepal pentru a acoperi nevoile imediate ale copiilor.

Guvernul american a alocat deja fonduri initiale de sprijin de 1 milion de dolari, suma egala cu cea oferita de gigantul din sectorul tehnologiei Google. Un director din cadrul Google si-a pierdut viata intr-o alunecare de teren pe muntele Everest, iar compania incearca sa aduca acasa alti trei angajati. Circa 18 straini au murit dupa o avalansa pe Everest, potrivit CNN.



Citeste si