16 Iunie 2015

Nica: Negocierile cu CE pe Programul Operational Infrastructura Mare au fost finalizate



Autoritatile romane si oficialii Comisiei Europene au finalizat negocierile pe Programul Operational Infrastructura Mare - componentele de transport, mediu si energie, astfel ca documentul va fi transmis luni, oficial, la Bruxelles, potrivit ministrului Fondurilor Europene, Marius Nica.

"Asta inseamna ca, incepand cu luna iulie, Romania va avea la dispozitie 9,41 miliarde de euro pentru infrastructura de transport, mediu si energie", a afirmat Nica la Forumul Regional al Apei Dunare-Europa de Est.

El a precizat ca Prin Programul Operational Infrastructura Mare sunt alocate aproximativ trei miliarde de euro, inclusiv cofinantarea nationala si rezerva de performanta, care acopera doar partial nevoile de investitii din proiectele aflate in pregatire. O finantare suplimentara va fi asigurata prin Programul National pentru Dezvoltare Rurala, masura de dezvoltare a infrastructurii in mediul rural.



Citeste si