4 August 2015

PNL, catre Guvern: Prelungiti acordul cu Troica FMI, CE si BM



Copresedintele PNL Alina Gorghiu a declarat ca cere Executivului sa prezinte stadiul negocierilor cu FMI, CE si Banca Mondiala privind prelungirea Acordului de finantare sau sa demareze negocierile, daca acest lucru nu s-a intamplat deja, pentru a asigura stabilitatea economica, anunta Mediafax.

"Acest acord cu FMI, CE si Banca Mondiala urmeaza sa expire in luna septembrie. In acest moment, ii solicitam lui Victor Ponta sau lui Liviu Dragnea, ca nu mai stim cine se raporteaza ca sef la PSD, sa spuna daca Guvernul a demarat negocieri cu FMI pentru prelungirea acordului, daca le-au demarat, in ce etapa sunt, iar, daca nu s-a intamplat absolut nimic, ii cerem sa demareze negocierea unui nou acord cu toate aceste institutii pentru mentinerea stabilitatii economice in Romania", a declarat Gorghiu, care a precizat ca pana in acest moment nu exista o pozitie publica a Guvernului pe aceasta tema.

Gorghiu a mai sustinut ca premierul Victor Ponta a avut pana acum un comportament public "oscilant" in privinta unui nou Acord.
Copresedintele PNL a atras atentia ca, in lipsa unui astfel de acord, vor exista efecta "nu tocmai favorabile", cum ar fi pierderi de aproximativ 2 miliarde de euro din fonduri europene, dar si cresterea costurilor cu care Romania se imprumuta in exterior.

"Pozitia PNL, discutata astazi (luni - n.r.) in sedinta Biroului Politic, este una foarte clara, ca Romania are nevoie de acest acord innoit cu FMI, CE si BM, pentru ca acest lucru nu ne ofera doar fonduri europene suplimentare si dobanzi reduse la imprumuturi, ci si garantia ca vom ramane in parametri economici stabili, creste increderea investitorilor in economia noastra si ne ajuta sa mergem mai departe cu reformele necesare", a subliniat Gorghiu.



Citeste si