10 Septembrie 2015

Deficitul balantei comerciale s-a adancit in primele sapte luni, pana la aproape 4 miliarde euro



Exporturile au insumat in primele sapte luni 32,07 miliarde euro, iar importurile au totalizat 36 miliarde euro, astfel ca deficitul balantei comerciale s-a plasat la circa 3,93 miliarde euro, in crestere cu 16% fata de aceeasi perioada a anului trecut, potrivit datelor INS.

In primele sapte luni ale anului trecut, deficitul balantei comerciale a fost de 3,37 miliarde euro. Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra-UE28) a fost de 23,52 miliarde euro la expedieri si de 27,66 miliarde euro la introduceri, reprezentand 73,3% din total exporturi si 76,8% din total importuri, se arata intr-un comunicat al Institutului National de Statistica (INS), citat de Mediafax.

Valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri (Extra-UE28) s-a situat la 8,55 miliarde euro la exporturi si de 8,34 miliarde euro la importuri, cumuland 26,7% din total exporturi si 23,2% din total importuri. Ponderi importante in structura exporturilor si importurilor au fost detinute de grupele de produse masini si echipamente de transport (44,3% la export si 36,6% la import) si alte produse manufacturate (33,1% la export si 31,5% la import.

In iulie, exporturile s-au situat la 5,04 miliarde euro, iar importurile la 5 68 miliarde euro, rezultand un deficit de 641,6 milioane euro.
Fata de iunie, exporturile din iulie au crescut cu 5,8%, iar importurile au avansat cu 3,6%.



Citeste si