10 Decembrie 2015

Guvernul a aprobat majorarea punctului de pensie cu 5%, la 871,7 lei



Pensiile se vor indexa anul viitor cu 5%, in loc de 4,31%, cat reiesea din calculele anterioare, astfel ca punctul de pensie va urca la 871,7 lei, de la 830,2 lei in acest an, potrivit unei ordonante de urgenta aprobate miercuri de Guvern

Cresterea punctului de pensie a fost aprobata prin Ordonanta de Urgenta privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2016, prorogarea unor termene, precum si unele masuri fiscal- bugetare, scrie Mediafax.

"In ordonanta se prevede cadrul legal prin care se poate face majorarea punctului de pensie cu 5%, prin modificarile legii privind sistemul unitar de pensii publice din 263/2010. Cresterea trebuia sa fie de 4,31%, conform calculelor, dar in final s-a stabilit la 5%", a declarat purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Suciu.

Ordonanta arata ca, prin derogare de la prevederile Legii privind sistemul unitar de pensii publice, in 2016 valoarea punctului de pensie se majoreaza cu 5%, la 871,7 lei. Pentru acest an, valoarea punctului de pensie a fost de 830,2 lei, iar anul trecut s-a situat la 790,7 lei.



Citeste si