19 Septembrie 2006

Importuri de peste 20 milioane euro din Indonezia, exporturi - zero

Romania a importat produse agricole din Indonezia in valoare de aproape 23 milioane euro, in 2005 si in primul semestru al acestui an, in timp ce exporturile catre aceasta tara sunt la ora actuala inexistente.

"Din pacate, balanta comerciala cu produse agricole este in prezent net defavorabila Romaniei, in conditiile in care nu au fost efectuate exporturi de produse agricole in Indonezia", a declarat, citat de Rompres, secretarul de stat pentru dezvoltare rurala in Ministerul Agriculturii, Danut Apetrei.

Intre Romania si Indonezia a fost semnat luni la MAPDR un memorandum de intelegere in domeniul agriculturii care vizeaza intarirea relatiilor comerciale dintre cele doua tari. "Domeniile comerciale de interes sunt in sectorul vegetal, cu precadere pentru cereale /grau si porumb/, in sectorul animal, in ceea ce priveste tehnologiile moderne de irigatii si imbunatatiri funciare precum si in servicii de consultanta" a declarat ministrul agriculturii din Indonezia, Anton Apriyantono. Acesta a precizat ca Indonezia este interesata ca Romania sa o aprovizioneze cu carne de vita si animale vii.

Totodata, oficialul indonezian si-a exprimat interesul pentru asistenta din partea romana in vederea cultivarii merilor in Indonezia, in special pentru ameliorarea calitatii soiurilor detinute. "in schimb, noi am putea furniza Romaniei experienta necesara cultivarii orezului", a subliniat Apriyantono. tinand cont de faptul ca 80% din populatia Indoneziei este musulmana, s-ar putea ca vinurile romanesti sa nu aiba cautare pe aceasta piata, desi oficialul indonezian nu exclude nici acest produs de pe lista de interes.

Pentru concretizarea acestui memorandum, Danut Apetrei a spus ca in cadrul urmatoarelor discutii cu reprezentantii indonezieni vor fi invitati si oficiali din Ministerul Economiei si Comertului si ai Camerelor de Comert in vederea indentificarii reale a oportunitatilor de afaceri dintre cele doua tari.

Indonezia - unul dintre cei mai mari exportatori de cafea din lume, a furnizat Romaniei in 2005 peste 11.200 tone cafea, in valoare de 10,5 milioane euro, iar in prima parte a acestui an, peste 4.846 tone, in valoare de 5,6 milioane euro. Alte produse agricole indoneziene intrate pe piata romaneasca sunt uleiul de palmier, nucile de cocos, fructe tropicale, peste, icre negre, condimente (piper, nucsoara, scortisoara), moluste si crustacee, legume uscate, ceaiuri, corali.



Citeste si