26 Septembrie 2006

Aderarea la UE nu va declansa un val de muncitori emigranti, sustin autoritatile romane

Prim-ministrul roman, Calin Popescu Tariceanu, a dat asigurari ca aderarea Romaniei la Uniunea Europeana nu va atrage dupa sine o avalansa de muncitori emigranti plecati in cautarea unui loc de munca in UE, in contextul in care, potrivit informatiilor preliminare, Romania va primi marti aprobarea Bruxelles-ului de a se alatura Uniunii Europene la data de 1 ianuarie 2007, potrivit unui interviu acordat de premierul roman cotidianului economic Financial Times.

Premierul roman a precizat ca Romania cunoaste in prezent un boom economic care ar putea conduce la dublarea Produsului Intern Brut in urmatorii 12 ani, crestere economica care atrage muncitori emigranti in Romania. in incercarea de a linisti mass media si opinia publica din Marea Britanie, ingrijorate in urma unei recente dezbateri privitoare la posibilitatea sosirii mai multor mii de muncitori emigranti din Polonia si noile state membre, premierul Tariceanu a facut apel calm, 'persoanele cu un grad inalt de pregatire ar putea emigra in Marea britanie, insa nu cred ca numarul acestora va fi foarte mare', a declarat Calin Popescu Tariceanu, potrivit Rompres. Potrivit acestuia majoritatea romanilor cu venituri reduse ar urma sa se indrepte spre Italia si Spania, tari in care barierele de limba sunt mai mici, si doar cei cu un grad inalt de pregatire ar putea alege Marea Britanie.

Potrivit documentelor preliminare consultate de Financial Times, Comisarul european pentru Extindere, Olli Rehn, va sustine marti aderarea Romaniei si Bulgariei la UE incepand cu 1 ianuarie 2007, desi cele doua tari vor fi monitorizate in continuare pentru a se asigura ca vor lupta in continuare impotriva coruptiei si reducerii crimei organizate. in plus, vor fi urmarite cu atentie prevederile referitoare la igiena alimentara si capacitatea agentiilor locale de a gestiona miliardele de euro acordate de UE pentru subventii agricole.

Cu o populatie de 22 milioane locuitori, Romania va deveni cea de a saptea mare tara membra UE. insa Romania alaturi de Bulgaria vor fi cel mai sarace tari membre, cu un PIB de aproximativ 31 la suta comparativ cu media UE in 2004. Nivelul scazut de trai din cel doua tari, salariul mediu lunar in Romania este de 200 de euro, precum si lupta impotriva coruptiei au generat in Vestul Europei o serie de temeri potrivit carora extinderea UE a mers prea departe.



Citeste si