10 Octombrie 2006

Piata fortei de munca din Romania va fi foarte mobila, dupa integrarea in UE

Piata fortei de munca din Romania va fi foarte mobila dupa integrarea Romaniei in Uniunea Europeana (UE), multe locuri de munca vor disparea, iar in locul acestora vor aparea altele noi, potrivit ministrului muncii, Gheorghe Barbu.

"Lupta va fi in functie de modul in care societatile comerciale vor reusi sa reactioneze la aplicarea aquis-ului comunitar si sa se adapteze in noile conditii", a afirmat Barbu, citat de NewsIn. Ministrul muncii a dat exemplu celelalte tari nou intrate in UE si a spus ca unele dintre ele au avut dificultati din cauza aparitiei falimentului, ceea ce a dus la disparitia multor locuri de munca.

In ceea ce priveste Romania, ministrul de resort s-a declarat optimist datorita faptului ca, in viitorul apropiat, va incepe un proces de dezvoltare a infrastructurii, ceea ce va crea multe locuri de munca. "Cand vorbesc de infrastructura nu ma refer numai la sistemul de transporturi, ci si la dezvoltarea care va avea loc in mediul rural in domenii ca invatamantul, sanatatea si cel al sectorului social", a mai spus Gheorghe Barbu.

Potrivit ministrului muncii, aceasta dezvoltare rurala dispune deja de finantari prin diverse programe guvernamentale sau fonduri nerambursabile de la UE, iar dezvoltarea serviciilor sociale se face prin programe de interes national.

Referitor la forta de munca din sectorul agricol, Gheorghe Barbu a explicat ca vor aparea mari ferme, in care muncitorii vor putea sa iti desfasoare activitatea in conditii mult imbunatatite fata de cele din prezent. Persoanele care lucreaza in domeniul agricol si vor ramane fara loc de munca vor avea posibilitatea sa urmeze programe de formare profesionala, dupa care vor avea posibilitatea sa se reangajeze, tot in mediul rural.



Citeste si