10 Octombrie 2006

Basescu cere reexaminarea Legii privind reducerea comisionului la zero

Seful statului a trimis, luni, Parlamentului, cererea de reexaminare a Legii privind facilitarea listarii societatilor comerciale pe piata de capital, care, din punct de vedere economic nu se justifica, potrivit Administratiei Prezidentiale
Presedintele Basescu atrage atentia ca proiectul trimis spre promulgare are ca obiect de reglementare instituirea unor masuri de natura sa faciliteze finantarea activitatti societatilor comerciale prin intermediul pietei de capital, amendand astfel legislatia pietei de capital.

Legea propune reducerea comisionului la zero, pentru o perioada de 1 an de zile, datorat de catre emitenti Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare. Din punct de vedere economic, nu se justifica acordarea de regimuri preferentiale, in cazul taxei zero, pentru oferte publice de titluri de valori mobiliare fata de celelalte tranzactii de pe piata de capital, aceste societati avand, de regula, o situatie financiara atractiva", se arata in adresa trimisa Parlamentului Romaniei.

De asemenea, Basescu a apreciat ca, din punct de vedere al listarii pe piata de capital a unor agenti economici, anul 2007, la care se limiteaza validitatea acestei legi, este un an obisnuit, nejustificandu-se crearea unui regim special in acest domeniu pentru acest an.

Seful statului a mentionat, in plus, ca, in contextul in care se considera ca veniturile realizate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare din tarifele incasate sunt prea mari, acestea pot fi micsorate. Instituirea unui comision zero practicat pentru listarea societatilor pe piata de capital, precum si acordarea gratuita de consultanta de specialitate de catre Comisie tuturor agentilor economici ce se vor listati pe piata de capital, ar putea produce institutiei probleme financiare", s-a precizat in cererea de reexaminare.

Totodata, Basescu a semnalat si elemente de neconstitutionalitate ale actului normativ, care in articolul final, prevede ca legea intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei". Aceasta reglementare intra in contradictie cu prevederile articolului 78 din Constitutia Romaniei, care statueaza ca Legea se publica in Monitorul Oficial al Romaniei si intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii sau la o data ulterioara prevazuta in textul ei".

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) percepe un comision de listare de la companiile care debuteaza la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), care este calculat in functie de valoarea ofertei si se diferentieaza in functie de tipul de capital. Astfel, companiile statului platesc un comision egal cu 0,15% din valoarea ofertei publice initiale, iar cele private achita o cota de 0,25% catre CNVM.

Potrivit proiectului de lege initiat de vicepresedinta comisiei de buget, finante, banci din Camera Deputatilor, companiile nu ar mai fi trebuit sa plateasca un comision pentru listarea la bursa, iar arbitrul pietei era obligat sa-si faca birou si sa acorde consultanta gratuita.

"Potrivit unui proiect Lege privind facilitarea finantarii societatilor comerciale prin piata de capital, aprobata in plenul Paralementului , pana la 1 ianuarie 2007, companiile care fac oferte publice initiale nu vor plati comisionul datorat CNVM. Este o initiativa legislativa mai veche. intre timp, CNVM si-a redus comisioanele, de la 0,8% din valoarea ofertei, pana la 0,25% pentru companii private si 0,15% pentru companiile de stat. Noi am propus un comision zero pe termen nelimitat, dar in final, parlamentarii au decis sa ramana asa pana la aderare, urmand sa vedem dupa aceea ce se va intimpla", a declarat Iordache pentru NewsIn.

Vicepresedinta comisiei de buget finante din Camera Deputatilor a mai explicat ca rolul biroului informatii care sa acorde consultanta de specialitate companiilor care doresc sa se listeze sau sunt deja listate pe burse, este de a reduce birocratia si ajuta firmele.



Citeste si