23 Februarie 2017

Comisia Europeana anticipeaza in Romania un deficit bugetar de 3,6% din PIB in 2017 si de 3,9% in 2018



Romania va inregistra in 2017 un deficit bugetar de 3,6% din PIB, peste limita de 3% admisa de Uniunea Europeana, iar in 2018 va atinge 3,9% din PIB, ca urmare a reducerilor semnificative de taxe si a majorarii cheltuielilor publice, se arata in raportul de tara publicat miercuri de Comisia Europeana.

In raport se arata ca politica fiscala a Romaniei a devenit pro-ciclica in 2016, procesul de consolidare fiind inversat, ceea ce va duce la cresterea deficitului bugetar, conform News.ro.

In 2016, Romania a inregistrat un deficit bugetar de 2,8% din PIB. Deficitul structural va urca la randul sau de la sub 1% din PIB in 2015 la circa 4% in 2017, peste obiectivul pe termen mediu. De asemenea, ponderea datoriei publice in PIB va creste, dar va fi totusi sub limita de 60% din PIB acceptata in Uniunea Europeana.

Cresterea economica a atins in 2016 un maxim post-criza de 4,9%, alimentata de cererea interna ridicata, generata de politicile fiscale pro-ciclice. Comisia a confirmat totodata estimarile unei cresteri economice de 4,4% in 2017 si de 3,7% in 2018, publicate in raportul de primavara.

In raport se mai arata ca deficitul de cont curent s-a amplificat in 2016 si va continua sa o faca, alimentat de cresterea importurilor, pe fondul cererii interne ridicate. Consumul privat a continuat sa creasca anul trecut, sustinut de majorarile de salarii si reducerea taxelor indirecte. In timp ce investitiile private au fost sustine de nivelul scazut al dobanzilor si de increderea investitorilor, investitiile publice au scazut in 2016, din cauza accesarii scazute a fondurilor europene.

Bugetul pe 2017 al Romaniei este fundamentat pe o crestere economica de 5,2% si un deficit bugetar de 2,99%.



Citeste si