9 Mai 2017

Brian Morris, Mastercard: Tokenizarea va fi solutia pentru rezolvarea problemelor de securitate ale cardurilor



Tehnologia de tokenizare, care presupune inlocuirea datelor de identificare ale unui card bancar cu un token, va fi una dintre cele mai importante solutii ale industriei financiare pentru rezolvarea problemelor de securitate intalnite in prezent la realizarea tranzactiilor la comercianti, a declarat Brian Morris, head of emerging payments, Mastercard Europe, in cadrul conferintei Future Banking.

Conferinta Future Banking, organizata de wall-street.ro este sustinuta de MoneyGram. Mastercard este Innovation partner iar BCR este technology enabler al evenimentului. Alpha Bank este partener pe zi iar sponsorii evenimentului sunt Citi Romania, Namirial Group, Patria Bank, EY Romania, APERO si 7Card.

“Cele mai importante patru prioritati ale utilizatorilor de carduri bancare sunt siguranta datelor personale, securitatea cardurilor, simplificarea si cresterea vitezei de executare a tranzactiilor. Utilizatorii sunt din ce in ce mai constienti de faptul ca stocarea datelor pe un numar tot mai mare de dispozitive genereaza riscuri de securitate, iar din acest motiv cred ca din perspectiva industriei tokenizarea va fi solutia pentru rezolvarea acestor probleme”, mentioneaza Brian Morris.

Prin tehnologia de tokenizare, datele cardului unui utilizator sunt inlocuite cu o serie unica de cifre (token). Comerciantul nu mai primeste astfel datele cardului unui utilizator care face o tranzactie, ci doar un token unic acelei tranzactii si dispozitivului prin care se realizeaza plata. Datorita faptului ca datele cardului nu mai ajung sa fie stocate pe website-ul comerciantului, se elimina riscul furtului acestora.

“Autentificarea biometrica va fi, de asemenea, o tehnologie care va revolutiona industria. Ne concentram pe acest aspect si pot spune ca va puteti astepta la anunturi din partea Mastercard in acest sens. Actualele plati contactless vor migra catre mobile si tehnologia biometrica. Apple si Google, de exemplu, sunt interesate de extinderea acestei tehnologii in Europa Centrala si de Est datorita deschiderii si interesului ridicat al populatiei din zona pentru noile tehnologii”, spune Morris.

Potrivit acestuia, 82% dintre ultilizatorii romani se declara satisfacuti de digitalizare, comparativ cu o medie de 70% in Europa Centrala si de Est, respectiv 62% in Europa de Vest. In plus, 69% dintre romani spun ca ar folosi smartphone-ul pentru a face plati la comercianti, desi in prezent doar 4% fac acest lucru.

Foto: Ovidiu Udrescu



Citeste si