16 Iunie 2017

Romania se indeparteaza de euro: din cei 13 indicatori pe care ii indeplinea in 2015, mai raman 11 la finalul lui 2017



Romania se indeparteaza de zona euro, avand in vedere ca indeplineste tot mai putini din indicatorii necesari in acest scop. Anul trecut „am pierdut” un indicator, respectiv indicele de crestere a pretului locuintelor, iar in acest an „vom pierde” inca unul, respectiv indicele nominal al costului unitar cu forta de munca, sustine economistul-sef al Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Valentin Lazea.

“Daca ne referim la Tabloul de bord, care urmareste (dez)echilibrele in statele membre ale UE la 14 indicatori, constatam ca, in 2015, Romania indeplinea 13 dintre acestia, o performanta care ne situa la acelasi nivel cu Cehia si Polonia, dar peste Germania, Austria, Olanda si alte state dezvoltate din Vest. Numai ca in 2016 „am pierdut” un indicator (indicele de crestere a pretului locuintelor a depasit valoare-limita de 6%), iar in 2017 „vom pierde” un alt indicator (indicele nominal al costului unitar cu forta de munca va depasi valoarea limita de 12% pe ultimii 3 ani)”, a explicat Lazea intr-o opinie postata pe blogul BNR.

Aprecierea este cuprinsa intr-o analiza cu privire la gradul de sustenabilitate a cresterii economice din Romania.

Poate fi cresterea economica sustenabila cand deficitele de adancesc?

“O crestere economica este sustenabila atunci cand nu adanceste alte dezechilibre economice. In cazul Romaniei, daca ne uitam la deficitul bugetar, acesta a crescut de la circa 0,8% din PIB in 2015 la 3% din PIB anul trecut si cu perspective de inrautatire in anul acesta. In ceea ce priveste deficitul extern, acesta s-a deteriorat de la 1,2% din PIB in 2015 la 2,3% la suta din PIB in 2016 si exista sanse mari sa creasca in continuare in 2017. (…) Se observa astfel ca, pe aceasta definitie a sustenabilitatii, cresterea economica de la noi nu trece testul”, spune Lazea.

Potrivit acestuia, mai exista o definitie a sustenabilitatii, conform careia o crestere economica este sustenabila chiar daca deficitele cresc, atat timp cat acestea sunt usor finantabile.

“La prima vedere, in aceasta interpretare, cresterea economica de la noi este sustenabila, avand in vedere ca deficitul extern este aproape in intregime finantat prin investitii straine directe, iar deficitul intern este usor finantabil de catre banci. Numai ca nu trebuie uitate cateva amanunte: dobanzile, atat la lei, cat si la valuta, se afla la minime istorice, de unde nu pot decat sa creasca; investitorii straini sunt „animale sperioase” care la fel de usor cum au venit pot sa plece in caz de deteriorare a situatiei macroeconomice; bancile din Romania sunt deja supraexpuse la datoria suverana si nu este clar daca vor accepta sa creasca finantarea pe care o acorda guvernului roman”, a adaugat economistul BNR.

Care este reteta pentru o crestere economica sustenabila?

Totodata, Lazea sustine ca, in realitate, cresterea economica poate fi accelerata in mod sustenabil prin adresarea celor trei factori care compun PIB potential: capitalul (absorbtia fondurilor europene, atragerea investitiilor straine, dezvoltarea Bursei), forta de munca (reforma educatiei, imbunatatirea sistemului de sanatate, cresterea natalitatii, stimularea migratiei de intoarcere in tara si a imigratiei selective) si productivitatea (reforme structurale in: gricultura, finalizarea cadastrului, imbunatatirea eficientei energetice, infrastructura de transport, dezvoltarea sectorului IT, cresterea fondurilor alocate cercetarii-dezvoltarii etc.).

“Toate aceste reforme structurale fac posibila o crestere economica sustenabila si o accelerare a cresterii fara adancirea dezechilibrelor interne si externe”, a mai spus economistul BNR.



Citeste si