7 Noiembrie 2006

Noile membre UE vor adera greu la zona euro

Statele nou aderate la UE se vor bucura de o crestere economica mai mare decat in restul blocului european, intre 2006 si 2008, insa accesul acestora in zona euro va fi ingreunata de deficitele bugetare si de ratele inflatiilor mari, a anuntat executivul UE.

In cadrul previziunilor semestriale, specialistii executivului UE au declarat ca investitiile straine solide, fondurile uriase de ajutorare din partea UE si moralul imbunatatit al consumatorilor vor alimenta cresterea economica in cele mai multe dintre noile state membre UE, majoritatea foste tari comuniste, informeaza NewsIn.

Pe de alta parte, analistii au redus previziunile de crestere pentru Ungaria si au crescut estimarile de inflatie, dupa ce Budapesta a permis o crestere pana la 10,1% din PIB a deficitului bugetar pentru 2006. Cipru, Republica Ceha, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Malta, Polonia, Slovacia si Slovenia au aderat la UE in 2004, ridicandu-si, astfel, exporturile si reducandu-si ratele de somaj, ceea ce a alimentat consumul si investitiile.

Cu toate acestea, se estimeaza ca Republica Ceha, Polonia si, mai ales, Ungaria nu vor reusi sa-si reduca deficitul bugetar sub 3% din PIB pana in 2008, lucru ce pune sub semnul intrebarii momentul intrarii acestor state in spatiul monetar unic european. Potrivit raportului CE, ratele mari ale inflatiilor din republicile baltice, care se dezvolta rapid si au o politica fiscala prudenta, Estonia, Letonia si Lituania, par sa puna in pericol aderarea la zona euro inainte de 2010.

Cipru, Malta si Slovacia au sanse mai mari de aderare la zona euro in acest deceniu, deoarece au inregistrat deficite bugetare relativ scazute, cu toate ca inflatia ar putea reprezenta o problema si pentru aceste state. Potrivit Tratatului de la Maastricht, statele candidate la aderarea in zona euro trebuie sa aiba un deficit bugetar sub 3% din PIB, cu doi ani inainte de trecerea la moneda unica. Rata medie anuala a inflatiei in aceste state trebuie sa fie cu maximum 1,5 puncte peste aceea inregistrata de primele trei cele mai performante economii din UE.



Citeste si