27 Noiembrie 2018

Ovidiu Nicolescu: Propunerea de modificare a legii dialogului social creeaza dezechilibre majore intre sindicate si patronate



Propunerea de modificare a legislatiei privind dialogul social aflata in dezbatere parlamentara este puternic contestata de reprezentantii mediului de afaceri. Pe langa faptul ca nu are studiu de impact, initiativa incalca numeroase conventii internationale si cateva decizii ale Curtii Constitutionale din Romania. In plus, instituie un grav dezechilibru intre sindicate si patronate si, daca se aproba in aceasta forma, va avea un puternic impact negativ asupra bugetului de stat.

Initiativa legislativa a fost promovata de doi senatori, care au depus si 128 de amendamente, toate aprobate intr-o singura sedinta a Comisiei de specialitate din Senat.

“Astfel, intr-o singura zi, au fost modificate toate aspectele asupra carora se convenise anterior, pe parcursul a opt luni de negocieri dintre partenerii sociali si Ministerul Muncii”, a declarat presedintele de onoare al Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu.

Proiectul a fost respins in plenul Senatului, insa merge mai departe la Camera Deputatilor. De aceea, reprezentantii Consiliului solicita deputatilor respingerea initiativei. Care sunt argumentele?

Firma va trebui sa retina angajatului cotizatia la sindicat!

Un prim argument in favoarea respingerii este cel legat de lipsa studiului de impact.

“Vrem sa reformam intreaga legislatie privind dialogul social, dar nu ave studiu de impact. Deci nu stim cat ne costa, nu stim ce beneficii aduce, nu stim ce dificultati presupune. Deci mergem inainte in orb”, a punctat Nicolescu.

In al doilea rand, nu s-a realizat Testul IMM, pentru a se stabili urmarile prevederilor asupra acestor firme care sunt cele mai vulnerabile si cele mai multe (99% din firmele din Romania).

Totodata, propunerea icalca nu mai putin de trei Conventii ale Organizatiei Internationale a Muncii, printre care si principiul liberei asocieri si a negocierilor colective voluntare, transpuse si in legislatia romaneasca.

“Ce inseamna toate acestea din punct de vedere economic si soccial? Instituirea unui grav dezechilibru intre sindicate si patronate. Adica drepturile, privilegiile sindicatelor se amplifica foarte mult, concomitent cu impunerea pentru firme a unor obligatii care nu sunt normale. Avem o lista intreaga, dar va dau doar cateva exemple. Unul se refera la faptul ca managerii de firme sunt obligati sa incaseze cotizatia de sindicat in mod gratuit. (...) Motivatia economica este ca sindicatele vor sa incaseze mai multi bani. Membrii nu mai platesc cotizatiile, asa ca vor sa oblige fiecare manager de firma sa ia automat cotizatia din salariul angajatului”, a punctat Nicolescu.

Pericol major pentru bugetul de stat!

Un alt exemplu de prevedere nociva este cea care impune reprezentativitatea sindicala indirecta la nivel de unitate. Practic, daca un angajat al unei firme se afiliaza la un sindicat, reglementarile sindicatuilui se aplica si in acea firma si se anuleaza prevederea anterioara care spune ca 51% din componentii unei organizatii negociaza cu patronatul respectiv.

In plus, aceste prevederi se aplica si in sectorul bugetar. Asta inseamna ca salariatii din sectorul bugetar negociaza mariri de salariu fara sa aiba in vedere prevederile bugetului statului, fara implicarea Ministerului Finantelor.

Doua dintre masurile amintite, cea cu retinerea cotizatiei din salariu si cea cu reprezentativitatea indirecta, au mai fost propuse de sindicate, insa au fost declarate neconstitutionale de CCR, mai spune reprezentantul Consiliului.

In aceste conditii, CNIPMMR solicita, in primul rand, ca orice propunere in acest sens sa respecte legislatia in vigoare (inclusiv conventiile internationale), indicatia FMI privind modul in care se gestioneaza relatia cu sindicatele si cele doua decizii ale CCR.

“Daca aceasta propunere se adopta, o sa avem probleme si mai mari decat cea legata de salariul minim, dar inclusiv in aceasta privinta, cu salariile in sectorul privat, bugetar, cu echilibrele la toate nivelurile”, a mai spus Ovidiu Nicolescu.



Citeste si