11 Ianuarie 2007

Adrian Vasilescu: Inflatia s-a situat sub 5% in 2006



Inflatia s-ar putea situa sub 5% la finalul anului 2006, sub tinta bancii centrale, insa nu se pune deocamdata problema relaxarii restrictiilor impuse creditarii de catre Banca Nationala a Romaniei (BNR), a declarat miercuri la The Money Channel, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Isarescu "tinta a fost de 5% si pana la urma va fi cu ceva sub 5%", a spus consilierul guvernatorului bancii centrale, Adrian Vasilescu.

Consilierul guvernatorului a amintit ca la temperarea inflatiei au contribuit si masurile bancii centrale, care au vizat garantarea stabilitatii preturilor prin tintirea directa a inflatiei. Vasilescu a mai spus, potrivit NewsIn, ca momentan "nu bate nici un vant de relaxare [a masurilor impuse bancilor comerciale] la banca centrala. Toate problemele monetare vor fi controlate foarte strans. Nu a venit momentul relaxarii".

El a spus ca vom putea vorbi, totusi, de o usoara relaxare a politicii monetare inainte ca Romania sa adopte moneda europeana "pentru ca trebuie sa gandim in spirit european", in contextul concurentei directe dintre bancile romanesti si cele din Uniunea Europeana (UE).

Consilierul guvernatorului BNR a explicat, insa, ca masurile politicilor monetare din tarile Uniunii Europene sunt mai relaxate decat la noi si pentru ca inflatia este mai scazuta in aceste tari, fapt care permite si practicarea unor rate ale dobanzilor mai mici.

"Rata medie a inflatiei din UE a fost de 1,9% la sfarsitul anului trecut, spre deosebire de Romania, care incheie anul 2006 cu o inflatie de 5%", a spus Vasilescu.

Desi o crestere cat mai mare a produsului internn brut (PIB) ar putea sa reduca diferentele dintre Romania si celelalte tari din Uniunea Europeana, o crestere prea mare a PIB ar fi de natura sa supraincalzeasca economia tarii, a avertizat Vasilescu.

"O crestere a PIB cu 5-6-7% e buna pentru Romania, dar o crestere cu 10%, desi ar grabi inlaturarea decalajelor fata de celelalte state europene, ar genera o supraincalzire care ne-ar da peste cap", a explicat consilierul guvernatorului BNR.

Cresterea economica depinde foarte mult si de productia agricola, mai ales ca "o recolta buna inseamna un plus de doua miliarde euro la PIB, iar o recolta proasta inseamna un minus de doua miliarde euro la PIB," a spus Vasilescu.



Citeste si