5 Martie 2020

FMI: Coronavirusul afectează o creștere economică solidă în 2020



Răspândirea globală a noului coronavirus alungă orice speranță de creștere economică solidă în 2020, a declarat directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, adăugând că o treime din cele 189 de țări membre ale fondului sunt afectate în prezent.

FMI se așteaptă ca în 2020 creșterea economică mondială să se situeze sub rata de 2,9% din 2019, iar previziunile revizuite vor fi publicate în săptămânile următoare, potrivit Digi24.

Astfel, noua estimare este în scădere cu peste 0,4 puncte procentuale, de la creșterea de 3,3% pe care FMI o estimase în ianuarie, pe măsură ce tensiunile comerciale dintre SUA și China s-au redus.

În plus, FMI pune la dispoziție o finanțare de urgență de 50 de miliarde de dolari, care include împrumuturi cu dobândă redusă sau fără dobândă care ar putea ajuta țările sărace, cu sisteme de sănătate slabe, să răspundă epidemiei.

Banca Mondială a anunțat că oferă 12 miliarde de dolari în fonduri imediate pentru a ajuta țările în curs de dezvoltare să-și îmbunătățească serviciile de sănătate.

În China, chiar dacă răspândirea virusului a încetinit, creșterea va fi sub cea mai recentă prognoză a FMI, de 5,6% în 2020, a spus Georgieva. Aceasta apreciază că sistemul financiar mondial este mult mai rezistent decât înainte de criza financiară din 2008-2009, dar a subliniat că factorii de decizie trebuie să ia măsuri coordonate și să impună măsuri de precauție în cazul în care epidemia se va agrava.



Citeste si