Cristian Onețiu: „Se preconizează că fiecare lună de pandemie activă înseamnă 9 luni de recuperare economică”
Se preconizează că fiecare lună de pandemie activă înseamnă 9 luni de recuperare economică. Alfel spus, dacă vom avea 3 luni, vor fi 27 de luni, adică 2 ani și ceva de recuperare economică. Ceea ce este foarte mult pentru o economie fragilă, consideră Cristian Onețiu, antreprenor și fondatorul Life Care/Biologistic. Investitorul de la "Imperiul Leilor" de la ProTV oferă câteva sfaturi antreprenorilor care sunt afectați de răspândirea pandemiei de COVID-19.
Cristian Onețiu a creat celula de criză cu programul de informare și restructurare a mediului afacerilor ScaleUp TaskForce 2020 - „Transformă-ți afacerea și scoate-o din criză”, prin care își dorește ca, alături de alți antreprenori români din platforma ScaleUP 1.000, să ajute cât mai multe companii să treacă cu bine peste criza economică.
Potrivit unui sondaj desfășurat în rândul a 208 antreprenori activi în programul ScaleUp 1.000 pentru a identifica punctual problemele cu care mulți dintre antreprenori se confruntă, Onețiu a organizat echipe de intervenție și a structurat soluții dezvoltate și adaptate pentru cele trei zone, B2B, B2C, B2G (Business to Business, Business to Consumer și Business to Government).
Pornind de la trei piloni principali de implementat acum - Mindset (asumarea responsabilității liderului), Ce facem acum: Panică sau PLAN? și Soluții specifice – (Bune practici și inițiative de acțiune în criză), Cristian Onețiu propune ca primii pași să fie centrați pe identificarea scăderii veniturilor.
„S-ar putea ca toată industria să se schimbe și asta a pornit de la starea de urgență în care suntem cu toții. Suntem aici pentru a ne planifica, a ne gândi ce facem mai departe cu afacerile noastre, cu oamenii noștri, cu clienții noștri, cu tot ce am construit până acum. Se preconizează că fiecare lună de pandemie activă înseamnă 9 luni de recuperare economică. Alfel spus, dacă vom avea 3 luni, vor fi 27 de luni, adică 2 ani și ceva de recuperare economică. Ceea ce este foarte mult pentru o economie fragilă. De asta suntem aici, să învățăm împreună cum să oprim cât mai repede acest proces, să fim fermi în această perioadă și să găsim soluții de transformare, specifice pentru fiecare domeniu de activitate”, spune Onețiu.
Cristian Onețiu are vânzări de 12 milioane de euro anual cu două companii de produse BIO și naturale, s-a extins în 20 de țări și plănuiește să investească în startupurile românești. Pentru Cristian Onețiu, fondator Life Care/Biologistic și investitor în cadrul Imperiul Leilor, succesul nu a venit peste noapte, ci după patru afaceri eșuate. Onețiu a povestit la into the retailArena despre provocările de antreprenor, evoluția nișei de produse BIO și canalele de vânzare cele mai performante.