20 Februarie 2007

Rata somajului a crescut la 5,4% in ianuarie pe seama activitatilor sezoniere

Rata somajului a urcat, in ianuarie pana la 5,4%, de la 5,2% in luna anterioara, a anuntat Agentia Nationala pentru ocuparea Fortei de Munca (ANOFM),din cauza concedierilor din activiati sezoniere, mai ales din agricultura, potrivit presedintelui Comisiei Nationale de Prognoza (CNP), Ion Ghizdeanu. Un alt domeniu in care s-au realizat concedieri a fost mineritul, arata datele ANOFM.

Rata somajului inregistrat la sfarsitul lunii ianuarie este cu 0,8 puncte procentuale mai mica fata de cea din aceeasi luna a anului 2006. Numarul total de someri din ianuarie a fost de 477.309, cu 16.814 persoane mai mult decat in decembrie, spun datele ANOFM, insa d oar o treime (174.773) dintre someri erau indemnizati. somajul in randul barbatilor a crescut cu 0,3 puncte procentuale in ianuarie, pana la 6,00%, in timp ce rata somajului feminin a ramas constant la valoarea de 4,6%.

"Este vorba de o crestere sezoniera, normala in perioada de iarna, cand se reduce activitatea mai ales in constructii si agricultura", a declarat Ghizdeanu pentru NewsIn. "in acest an, in constructii nu au mai avut loc reduceri de activitate, astfel ca agricultura este principalul factor".

La nivelul tarii, 33 de judete au inregistrat cresteri ale numarului somerilor inregistrati. Cele mai importante cresteri, de peste 1.000 persoane, s-au inregistratin trei judete, Mehedinti, cu 1.754 persoane, Caras Serverin, cu 1.641 persoane, si judetul Maramures, cu 1.401 persoane, potrivit datelor ANOFM.

CNP estimeaza la 5,2% rata somajului la sfarsitul acestui an, nivel identic cu cel de la finalul anului 2006, potrivit schitei preliminare a prognozei de primavara. Rata medie anuala a somajului a fost, in 2006, de 5,4%, potrivit ANOFM.



Citeste si